Caravana Gaudeamus Radio România ajunge la Cluj-Napoca

Cea de a douăzecea ediţie clujeană a Caravanei Gaudeamus Radio România va debuta miercuri, 17 aprilie, la ora 13:00, în Piaţa Unirii. Radio România, prin echipa Gaudeamus şi Radio România Cluj, vă invită să celebrăm împreună Anul Cărţii în România la cel mai important şi mai longeviv târg de carte şi educaţie din Transilvania, care se va desfăşura în intervalul 17 – 21 aprilie.

Evenimentul cu numărul 111 în seria celor mai apreciate şi îndrăgite târguri de carte din ţară, Gaudeamus Cluj-Napoca 2019 aduce în inima Transilvaniei o ofertă generoasă, la înălţimea reputaţiei pe care evenimentul şi-a câştigat-o în cele două decenii de existenţă neîntreruptă şi a momentului aniversar:

– mii de titluri, printre care se regăsesc cele mai recente apariţii editoriale din ţară şi de peste hotare, bestseller-urile momentului şi volume consacrate;

– aproape toate editurile situate în topul companiilor de profil din România, numărul expozanţilor din acest an fiind de peste 80, ceea ce stabileşte un nou record de anvergură al evenimentului;

– circa 80 de evenimente. Şi în acest an, Piaţa Unirii devine locul de întâlnire al celor mai prolifice şi creative minţi din această zonă a ţării: programul de evenimente al ediţiei, dens şi variat, va cuprinde lansări şi prezentări de carte, dezbateri, întâlniri cu scriitorii şi sesiuni de autografe.

– serii de autor, pachete, oferte promoţionale şi reduceri, prin care cartea devine mult mai accesibilă;

– concursuri pentru public: Tombola Gaudeamus, cu premii numeroase şi atractive şi Miss Lectura;

– campania de donaţii Cărţile se întorc acasă, iniţiată şi derulată de Radio România, prin care vizitatorii sunt încurajaţi să ofere volumele care le prisosesc celor care au din ce în ce mai greu acces la ele;

– proiectul Invitaţi de nota 10: Olimpicii României, derulat în toate oraşele care găzduiesc Târgurile Gaudeamus Radio România, care recompensează şi promovează performerii din învăţământul românesc, la nivel internaţional.

Program de vizitare: miercuri – sâmbătă, între orele 10:00 şi 20:00 şi duminică, între orele 10:00 şi 16:00.

Eveniment organizat de Radio România, cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca.

Sponsori: Lions Club Genesis Cluj-Napoca, Clima Service SRL, Emex, CEWE, Maurer Imobiliare Cluj, InfoTouch Systems, Restaurant Shanghai şi Spring Harghita Parteneri media: Agenţia de presă Rador şi Cluj.com.

Detalii suplimentare privind Târgul Gaudeamus Radio România, ediţia Cluj-Napoca 2019, pe www.gaudeamus.ro sau la Secretariatul Gaudeamus. Persoană de contact: Connie Chifor (0745.109.649, e-mail connie@gaudeamus.ro).

PROGRAM

Miercuri, 17 aprilie

13:00 RADIO ROMÂNIA
Deschiderea oficială a celei de a XX-a ediţii a Târgului Gaudeamus Radio România, Cluj-Napoca.

14:00 -15:30 EDITURA EIKON
Valentin Ajder şi invitaţii săi

17:00 -17:30 EDITURA CASA CĂRŢII DE ŞTIINŢĂ
Lansare de carte: Yvane Wiart, Violenţa noastră, cea de toate zilele… Violenţa psihologică în familie (trad: din limba franceză de Paul Dobocan şi Alexandra Ionel)
Invitat: Alexandra Ionel. Moderator: Alexandra Blendea.

17:30 -18:15 EDITURA ECOU TRANSILVAN
Lansarea volumelor:
Luana Maria Oros – Glasul vrăjilor, Corina Maria Giurgiu – Cântecul poveştilor, Ştefan Grama – Aventuri interioare.
Prezintă: Prof: Dana Filip.

18:30 -19:30 EDITURA EIKON
Valentin Ajder şi invitaţii săi

19:30 RADIO ROMÂNIA
Tombola Gaudeamus

Joi, 18 aprilie

11:00 -11:30 EDITURA RENAŞTEREA
Lansare de carte: Anastasios Kallis – Ce este Ortodoxia?
Vor vorbi: IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei
Pr: prof: univ: dr: Ioan Chirilă, judecător Cristi Danileţ, asist: univ: drd: Cezar Marksteiner-Ungureanu.

11:30 -12:00 EDITURA RENAŞTEREA
Lansare de carte: Eugen J: Pentiuc – Vechiul Testament în tradiţia Ortodoxă Răsăriteană
Vor vorbi: Pr: prof: univ: dr: Ioan Chirilă, conf: univ: dr: Maria Radosav.

12:30 -13:00 EDITURA CASA CĂRŢII ŞTIINŢĂ
Lansare de carte: Alexandru Laszlo – Conferinţe literare
Invitaţi: Ovidiu Pecian, Alexandru-Vladimir Bogosavlievici
Moderator: Leontina Copaciu

13:00 -13:30 EDITURA CASA CĂRŢII ŞTIINŢĂ
Lansare de carte: Horaţiu D: Boloşiu – Serendipitate în medicină
Invitaţi: prof: univ: dr: Simona Revnic, Demostene Şofron
Moderator: Marius Mureşan.

14:00 -14:30 ECOU TRANSILVAN
Lansarea volumelor: Elena Costaru – Imaginea lui Dumnezeu în textele sacre evreieşti, creştine şi islamice: Către o rezolvare a conflictului în Orientul Mijlociu prin găsirea unui teren textual comun în Torah, Biblie şi Coran, Călin Pop – Iubirea ne învaţă mersul pe sârmă. Prezintă prof: univ: dr: Gheorghe Manolache, Rodica Scutaru Milaş.

14:30 – 15:30 EDITURA EIKON
Valentin Ajder şi invitaţii săi

15:30 -16:00 PRESA UNIVERSITARĂ CLUJEANĂ – UNIVERSITATEA BABEŞ BOLYAI
Lansare: volumul VII al colecţiei Personalităţi ale Universităţii Babes-Bolyai: Florin Stefănescu-Goangă, de prof: univ: dr: Daniel David, coordonator colecţie: Ana Maria Stan.

16:00 -17:00 EDITURA EIKON
Valentin Ajder şi invitaţii săi

17:00 -18:00 EDITURA LIMES
Moment Limes – Cartea de Poezie
Mircea Petean – Poemele Anei, Amintiea luminii/ Die Erinnerung an das Licht, Brânduşa Palade – Enceliade, Mariana Popeangă Cornoiu – Aşteptând să crească iarba, Ovidiu Crişan – Rostitorul, Remus Damian – României perpetUE.
Prezintă: Constantina-Raveca Buleu, Giorgiana Cornoiu, Marius Iosif, Gabriel Petric, Mircea Petean.

18:00 -19:00 EDITURA ŞCOALA ARDELEANĂ
Cărţi recomandate de Cenaclul UBB: Lansare şi lectură publică:
Dan Căilean – Porunca 8 (roman); Andrei Gazsi – Câte o carte poştală pe lună (poeme); Alice Valeria Micu – Pereţi (poeme); Luminiţa Rusu – Staţia Parcul Central (proză scurtă).

19:00:-19:30 EDITURA EIKON
Valentin Ajder şi invitaţii săi

19:30 RADIO ROMÂNIA
Tombola Gaudeamus

19,30 -20:00 EDITURA EVDOKIMOS
Lansare de carte: Aurel Vişovan – Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit? Reeducarea de la închisoarea Piteşti!
Invitat: pr: Marius Vişovan.

Vineri, 19 aprilie

11:30 -12:00 EDITURA CASA CARŢII DE ŞTIINŢĂ
Lansare de carte: Constantin Cubleşan – Femei… femei… femei…
Invitaţi: Ioan-Pavel Azap, Adrian Ţion, Constantin Cubleşan
Moderator: Alexandra Blendea
Lina Wolff – Amanţii poligloţi (trad: din limba suedeză de Daniela Ionescu).

12:00-13:00 EDITURA ŞCOALA ARDELEANĂ
Cărţi din Colecţia Clujul din cuvinte, coordonată de Irina Petraş, apărute sub egida Asociaţia Vechiul Cluj: Poveşti despre Cluj (coord:: Sebastian-Iacob Moga, Victor-Eugen Salcă, Tudor Sălăgean, vol: I-IV); Vladimir-Alexandru Bogosavlievici – Re-descoperim Clujul (vol: I-II); Cosmin Cătălin Rusu – Re-descoperim Clujul (vol: III) de; Jakab Elek – Istoria Clujului (vol: I-II).

13:00 -13:30 EDITURA EIKON
Valentin Ajder şi invitaţii săi

13:30 -14:00 EDITURA CARMINIS
Lansare de carte: Traian Parva Săsărman – Povestiri Someşene
Prezintă: Traian Parva Săsărman
Invitaţi: Ovidiu Pecican, Mircea Petean şi Mircea Măluţ.

14:00 – 15:30 EDITURA CASA CĂRŢII DE ŞTIINŢĂ
Lansarea volumelor: Ovidiu Brînduşan – Urlet mut şi Vasile Lechinţan – Portul popular istoric românesc (până la 1940). Invitaţi: Ovidiu Brînduşan, Vasile Lechinţan
Moderator: Leontina Copaciu.

16:00 – 17:00 RADIO ROMÂNIA CLUJ
Finala zonală a Concursului Naţional de Lectură Mircea Nedelciu.

17:30 -18:00 EDITURA ECOU TRANSILVAN
Lansarea volumelor: Luigi Pirandello – Nuvele pentru un an, Volumul 1, Şalul negru, traducere de Laszlo Alexandru şi Volumul 2, Viaţa goală, traducere de Laszlo Alexandru, Ovidiu Pecican – De ce n-a devenit Ceauşescu legionar.
Prezintă: prof: univ: dr: Ovidiu Pecican, prof: dr: Piergiorgio Mori, Nadia Fărcaş.

18:00 -19:00 EDITURA LIMES
Lansarea volumelor:
Ana şi Mircea Petean – Lumea lui Fa şi Pi; Anamaria Selu – Spectacular şi carnavalesc: Guy Debord – o viziune a frumuseţii subversive; Constantina-Raveca Buleu – Geometrizări; Ciprian Vidican – Jurnal biblic; Constantin Cubleşan – Poezia de zi şi noapte;
Ovidiu Pecican – Tresăriri critice; Titu Popescu – Adrian Popescu sau poezia reminiscenţelor sacre.
Prezintă: Ştefan Borbély, Ioan Chirilă, Victor Cubleşan, Irina Petraş, Mircea Petean.

19:30 RADIO ROMÂNIA
Tombola Gaudeamus

19:00 -20: 00 ECOU TRANSILVAN
Seară poetică la Gaudeamus Cluj: Nadia Prigoană, Mihai Trifan, Ionel Federiga, Rodica Scutaru Milaş, Romulus Moldovan, Mircea Covaci.

Sâmbătă, 20 aprilie

11:00 -12:30 EDITURA ŞCOALA ARDELEANĂ
Prezentarea volumelor din Colecţia Longseller:
Oriana Fallaci – Scrisoare unui copil nicicând născut; Catherine Lovey Domnul şi Doamna Riva; Júlia Szilágyi – Cartea insomniilor; Jean-François Haas – Testamentul lui Adam; Armando Valladares – Caverne de tăcere; Christophe Lambert – Swing la Berlin; Gonçalo M: Tavares – Enciclopedia: Scurte însemnări despre ştiinţă, Scurte însemnări despre teamă, Scurte însemnări despre legături (Llansol, Molder şi Zambrano), Scurte însemnări despre muzică, Scurte însemnări despre Literatura-Bloom; Geneviève Damas – De te duci peste râu; Florence Noiville – Ataşamentul.

12:30 -13:30 EDITURA ŞCOALA ARDELEANĂ
Lansare de carte: Daniel Moşoiu – Acordul fin: Convorbiri cu Alexandru Vlad.

13:30 -14:30 RADIO ROMÂNIA
Invitaţi de nota 10: Olimpicii României

14:30 -15:00 ANNA’S BOOKSTORE
Atelier Magic Painting pentru Copii (cărţi de pictură), copii de 2-6 ani.

16:00 -17:30 EDITURA ECOU TRANSILVAN
Lansarea volumelor: dr. Gheorghe Funar – S.O.S. Ardealul; Alina Mizgan – În ochiul furtunii, Sandu Cătinean – Antologie – Cele mai frumoase poeme de iubire.
Prezintă: prof: Antonia Bodea, col: (r:) Mândru Petru, Claudia Zob.

17:30 – 18:00 PRESA UNIVERSITARĂ CLUJEANĂ – UNIVERSITATEA BABEŞ BOLYAI
Lansare: Socializarea politică la copii şi adolescenţi, de lect: univ: dr: Dan Octavian Rusu.

18:00 EDITURA GANESHA
Prezentarea cărţii Koka Shastra – Prezintă: Copos Nicoleta Cristina.

19:00 -19:30 EDITRURA EIKON
Valentin Ajder şi invitaţii săi

19:30 RADIO ROMÂNIA
Tombola Gaudeamus

Duminică, 22 aprilie

10:30 -11: 45 EDITURA ŞCOALA ARDELEANĂ
Lansare de carte şi sesiune de autografe: Ioan Aurel Pop – Românii: Eseuri dinspre Unire
Prezintă: Irina Petraş, Ioan Bolovan, Vasile Sebastian Dâncu şi Vasile Puşcaş.

13:00 RADIO ROMÂNIA
Decernarea premiilor celei de a XX-a ediţii a Târgului Gaudeamus Radio România, Cluj-Napoca

14:00 -15:00 EDITURA EIKON
Valentin Ajder şi invitaţii săi

15:00 -15:30 EDITURA CARMINIS
Lansare: Melania Ciomoagă – Puiul de Urs şi Mama Dragon. Prezintă: Melania Ciomoagă.

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

DE 10 X ROMÂNIA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00090
  • usd 0.1177 1 -0.0005

  • chf 5.1291 1 -0.0009

  • aud 3.0043 1 0.00140

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

O nouă acțiune „Împreună curățăm” a Radi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Începând din anul 2017, Radio România Tg...

Trei cabinete medicale noi și o ambulanț...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este rezultatul unui proiect din fonduri...

„Fără bariere – TOT adevărul despre drog...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egal...

Fonduri suplimentare pentru dezvoltarea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii judeţeni au aprobat într-o ş...

UPDATE: A fost solicitat sprijin aerian ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un nou incendiu de pădure a izbucnit, ie...

Sistemul de returnare a garanţiei funcţi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De la punerea în funcţiune a sistemului,...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Persoanele neasigurate vor avea gratuita...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Prezent la o întâlnire cu reprezentanții...

Staţie de biogaz pentru producerea de en...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aceasta este prima stație din România de...

Apel pentru artiştii locali la Festivalu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Cercetaşii României Târgu Mureş organize...

„Foreigners Everywhere” –  se deschide o...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Cea de-a 60-a Expoziție Internațională d...

Parteneri