Casa Verde devine Programul Verde

Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a anunțat astăzi la Tîrgu-Mureș că în curând va fi reluat programul de mediu cunoscut sub denumirea de ”Casa Verde” însă va fi mult extins și va purta o nouă denumire.
Vor putea beneficia de acesta atât persoanele fizice cât și firmele și autoritățile locale. O Hotărâre de Guvern în acest sens va fi promulgată săptămâna viitoare.

Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu:

Se va numi Program Verde pentru că nu vrem ca numai cetățenii să se ducă să-și pună panouri solare pe case, de exemplu, ci ne-am gândit și la unitățile administrative care să beneficieze de această facilitate și ne-am gândit ca această facilitate să fie aplicată inclusiv societăților comerciale. Nu vă destainui acum în ce constă acest Program Verde dar este un proiect ambițios de care România are nevoie, în care clădirile din România să arate altfel iar utilitățile plătite de către români să fie reduse până la aproximativ 70-80%.”

Programul ”Casa Verde” a fost întrerupt patru ani, ultimele dosare depuse în 2011 fiind analizate în această perioadă, pentru a fi semnate contractele de finanțare.

Cristina Bulbescu

Sursa foto: redesteptarea.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00020
  • usd 0.1170 1 -0.0009

  • chf 5.0843 1 -0.0095

  • aud 3.0283 1 0.00180

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

În Harghita, PSD şi-a depus lista de can...

Stan Lucian | Citeste articolul

Partidul Social Democrat (PSD) şi-a depu...

Parteneri