Câștigătoarea Cupei României se decide la Tg.Mureș
Vasas Feminina Odorheiu Secuiesc și Fortuna Becicherecu Mic (jud.Timiș) vor fi adversare, vineri, în finala Cupei României la fotbal feminin. Partida, găzduită de stadionul „Trans-Sil”, va începe la ora 17.00 și va fi arbitrată la centru de către Iuliana Elena Demetrescu, din Rm.Vâlcea.
Formația din Odorheiu Secuiesc, antrenată de Alexandru Andrași, s-a calificat în ultimul act după ce a trecut, pe rând, de echipele FK Miercurea Ciuc (9-0, în faza a doua a competiției), Navobi Iași (4-0, faza a treia), AFC Fair-Play București (8-0, în sferturile de finală) și Universitatea Galați (4-1, în semifinale).
Gruparea din Becicherecu Mic a eliminat, pe rând, formațiile Banat Girls (3-0, faza a II-a), Juventus Timișoara (3-0, faza a III-a), Heniu Prundu Bârgăului (8-0, în sferturile de finală) și Universitatea Olimpia Cluj (2-0, în semifinale).
Înaintea finalei de vineri, va avea loc festivitatea de premiere a echipei feminine de fotbal CSM Tg.Mureș, care a reușit în acest sezon să promoveze în Liga a II-a.
Valeriu Voaideș