Cătălina Ponor: “Vineri voi purta drapelul României la Jocurile Olimpice. Un vis îndeplinit!”
Gimnasta Cătălina Ponor a postat, joi, pe pagina sa de Facebook, un text în care se vede nerăbdarea sa de a participa la festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice de vară de la Rio de Janeiro.
”Încă puțin! Vineri noapte voi purta drapelul Romaniei la deschiderea Jocurilor Olimpice, pe stadionul Maracana. Un vis îndeplinit! 🙂 Hai, România!” sunt cuvintele scrise de Cătălina Ponor.
Cătălina Ponor va purta tricolorul României la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de vară de la Rio de Janeiro, care va avea loc vineri pe stadionul Maracana, de la ora 20:00 (sâmbătă, 02:00, în România).
Sursa: Agerpres