Meniu

Noul ministru al sănătăţii, Vl...

Premierul Dacian Cioloş, care a participat la prima întâlnire de lucru cu noul ministru, a declarat că îi va acorda acestuia tot sprijinul p...

Demersuri ale Poliţiei Locale ...

Directorul Poliţiei Locale Târgu Mureş, Constantin-Valentin Bretfelean, a anunţat, azi, că instituţia a reuşit să obţină sprijin parlamentar...

Plățile pe programul POSDRU, d...

Comisia Europeană a deblocat rambursările pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, în valoare de 167 m...

Rectificare de 14 milioane de ...

Consilierii locali s-au reunit ieri în ultima ședință ordinară din acest mandat pe ordinea de zi aflându-se 12 proiecte și două în regim de ...

Colegiul Național „Unirea” din...

Va fi prima instituție de învățământ din Brașov care va avea un lift exterior. Primăria Brașov se pregătește de lansarea licitației pentru l...

Stația de epurare a apei din S...

Staţia de epurare a apei menajere din municipiul Sfântu Gheorghe a fost adusă la standarde europene, printr-un amplu proiect cofinanţat prin...

Situația din sănătate va fi di...

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, cu puțin timp în urmă, că pe ordinea de zi a CSAT din 27 mai a fost inclus un punct legat de domeniul...

Concurs amânat la șefia Ansamb...

Motivul e că niciunul dintre cei doi candidați înscriși în prima etapă din luna aprilie nu are studii de specialitate în domeniu. Ca urmare,...

Agenția Metropolitană Brașov s...

De cinci ani, aceasta este custode al rezervației Brașovului. Tâmpa, așa cum obișnuiesc să-i spună simplu brașovenii, nu este doar un munte ...

Autorităţile locale au făcut r...

Lucrările au fost realizate în cadrul unui amplu proiect iniţiat de Consiliul Judeţean Covasna şi finanţat din fonduri europene, prin Progra...

Pârâul Pocloș din Tg.Mureș va ...

Acțiunile de igienizare au început în urmă cu două zile și se realizează de Sistemul de Gospodărire a Apelor Mureş. Vor fi executate lucrări...

Guvernul aprobă noi măsuri fin...

Este vorba despre măsuri financiare temporare pentru stimularea gradului de absorbţie a fondurilor alocate în cadrul schemelor de plăţi dire...

1 506 507 508 509 510 851

Acum in emisie

GRAFFITI, cu Diana Gherendi cu radiomures

Live Video

VIDEOFM

= 4.9764RON9.99999
  • usd 0.1172 1 -0.0005

  • chf 5.1404 1 0.01129

  • aud 2.9982 1 -0.0061

  • RSS RSS

  • Parteneri