Câteva mii de persoane au participat la protestul de la Sf. Gheorghe

Preşedintele UDMR Kelemen Hunor a declarat sâmbătă, la Sfântu Gheorghe, că Uniunea exclude varianta participării cu liste comune alături de celelalte partide maghiare la alegerile parlamentare din acest an.
Kelemen Hunor a menţionat că această variantă este riscantă pentru că implică un prag electoral mai ridicat.
Acesta a mai adăugat că participarea UDMR alături de celelalte partide maghiare la mitingul de protest organizat sâmbătă la Sfântu Gheorghe pentru susţinerea dreptului de proprietate al Eparhiei reformate din Ardeal asupra clădirii Colegiului „Szekely Miko” nu presupune implicit o participare comună la alegerile parlamentare, dar nu exclude o colaborare în interesul comunităţii maghiare.
Liderul UDMR şi-a exprimat convingerea că electoratul maghiar va participa în număr mare la alegerile parlamentare din decembrie, iar comunitatea va avea o reprezentare proporţională în viitorul Parlament al ţării.

Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la un amplu miting de protest în faţa Colegiului „Szekely Miko” din Sfântu Gheorghe împotriva sentinţei Judecătoriei Buzău, care a anulat actul de retrocedare a acestei clădiri către Eparhia reformată din Ardeal şi i-a condamnat la închisoare pe membrii comisiei de retrocedare.
Manifestaţia a fost organizată de UDMR şi Biserica reformată, iar printre participanţi s-au numărat liderul Uniunii, Kelemen Hunor, europarlamentarul Tokes Laszlo, precum şi reprezentanţi de frunte ai tuturor cultelor maghiare, care, de la tribuna adunării, au făcut apel către membrii comunităţii maghiare să-şi apere drepturile şi proprietăţile moştenite de la străbuni.
În faţa mulţimii a fost citit şi un document ce va fi transmis forurilor interne şi internaţionale, prin care se solicită, printre altele, respectarea dreptului la proprietate.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor a declarat că în cazul Miko se poate vorbi despre o „renaţionalizare” ce poate crea un „precedent periculos”.
Potrivit organizatorilor la această manifestaţie care a durat mai bine de două ore au participat în jur de 25.000 de oameni veniţi din mai multe judeţe ale Transilvaniei, dar Prefectura Covasna şi organele de ordine estimează că au fost mai puţin de 10.000 de participanţi.
Prefectul Codrin Munteanu a declarat că nu se poate vorbi despre „renaţionalizare”, deoarece clădirea Colegiului „Szekely Miko” nu va intra în proprietatea statului român, ci va rămâne a comunităţii locale, urmând să-şi păstreze continuare destinaţia actuală, cea de liceu cu predare exclusiv în limba maghiară.
Recursul în acest caz va fi judecat la Curtea de Apel Ploieşti pe data de 5 octombrie a.c.
Mai mulţi politicieni români din judeţul Covasna, printre care liderii PSD şi PNL, au afirmat zilele trecute că în cazul Miko este vorba despre o manipulare politică a comunităţii maghiare, de o dezinformare a opiniei publice interne şi internaţionale, de o încercare a UDMR de a câştiga capital politic în perspectiva alegerilor parlamentare, dar şi de un exemplu de presiune asupra Justiţiei.
Deputatul PSD Covasna Horia Grama arăta că sentinţa dată de Judecătoria Buzău nu este definitivă, prin urmare trebuie combătută în instanţă şi nicidecum prin proteste şi presiuni de stradă.
În luna iunie, Judecătoria Buzău i-a condamnat la închisoare pe trei membri ai comisiei de retrocedare sub acuzaţia de abuz în serviciu contra interesului public, respectiv pentru că ar fi retrocedat abuziv clădirea Colegiului ‘Szekely Miko’ către Eparhia Reformată din Ardeal pe baza unor documente nevalabile.

Mara Deleanu, AGERPRES, Sanda Cerghizan

 

Sursa: antena3.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9730RON0.00199
  • usd 0.1173 1 0.0004

  • chf 5.0914 1 0.0236

  • aud 2.9924 1 -0.0028

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Dezbatere la Târgu Mureș pentru reducere...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Confederația Națională pentru Antrepreno...

Pasajul de la Cocoşul de Aur din Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Proiectul se află în stadiul studiului d...

Rusia: Atac armat la o sală de concerte ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Diplomaţia rusă a denunţat vineri drept ...

Acţiune amplă de împădurire la Filpişu d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aceasta este organizată de Asociația Eco...

Culturile de pomi fructiferi pot fi afec...

Stan Lucian | Citeste articolul

Șansele sunt destul de mici deoarece scă...

Postul Paștelui a scumpit legumele în pi...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ca în fiecare an, în perioada primăverii...

Terapie mai eficientă împotriva cancerul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul laborator de radioterapie al Spital...

Radio România Tg. Mureș aniversează 66 d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

La început de primăvară ne bucurăm de mă...

Minorii nu mai pot cumpăra țigări electr...

Stan Lucian | Citeste articolul

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat ...

Parteneri