Foto: Radio Tg.Mures/Raul Hategan Ce mă supără în dezbaterile legate de ora religie?
Încep textul de azi prin a vă spune tuturor că am evitat să scriu despre acest subiect. Nu pentru că aș fi “pro” sau “contra” și aș ține neapărat ca cei din jur să-mi cunoască sau adopte punctul de vedere. Deloc, m-am abținut pentru că dezbaterea asta națională nu e de fapt decât manifestarea frustrărilor de toate felurile.
Din punctul meu de vedere situația e cât se poate de clară, cine vrea bine, cine nu, iarăși bine. Nu poți obliga pe nimeni nici să-și dea plodul la religie, nici să nu și-l dea. Punct. Dezbatere încheiată.
Totuși, lucrurile nu sunt atât de simple. Unii vin și urlă cât îi țin plămânii că a face o cerere, adică a-ți exprima o opțiune clară, e o crimă, alții vin și dau cu fanatismul în sus și-n jos, generalizând și băgând toți popii și toți creștinii în aceeași oală.
Și asta nu numai că mă supără, mă scoate de-a dreptul din sărite! Nu am auzit vreo discuție pe această temă echilibrată, însoțită de argumente de bun simț și de o parte și de cealaltă.
Serios, nu avem destule probleme? De asta se duce România pe apa sâmbetei? Din cauza unei cereri?!
Cred că ar trebui să ne concetrăm pe lucrurile mai importante, nu de alta, dar prețul pâinii nu se va schimba în funcție de cine merge la ora de religie și cine nu.
Parafrazând o vorbă din popor, țara arde și babei îi arde de dezbateri religioase.
La final, o singură observație: religia (inclusiv modul de manifestare a acesteia) este o chestiune ce ține de intimitatea fiecărei persoane. Și dacă tot e post, puțină decență și smerenie chiar nu ar strica.
Sanda Vițelar
