Cea de-a 63-a sesiune anuală a Adunării Parlamentare a NATO, la final

S-a încheiat cea de-a 63-a sesiune anuală a Adunării Parlamentare a NATO, desfăşurată anul acesta la Bucureşti.
Discuţiile din aceste zile au vizat situaţia de securitate din zona Mării Negre şi poziţionarea Rusiei în vecinătatea Alianţei, ameninţările cibernetice, dar şi situaţia din Afganistan.
Reporterul RRA, Amalia Bojescu  afirmă că România va continua să fie un aliat de încredere şi un partener de dialog al NATO” – este mesajul transmis de preşedintele Klaus Iohannis delegaţiilor la Adunarea Parlamentară. În opinia sa, trebuie consolidat atât Parteneriatul Nord-Atlantic, cât şi cel al NATO cu Uniunea Europeană, în condiţiile agravării climatului de securitate.

Secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg, a mulţumit României pentru contribuţiile la apărarea colectivă şi a precizat că NATO îşi ţine promisiunile şi se adaptează la noi provocări şi ameninţări privind securitatea.

Suntem preocupaţi de creşterea militară a Rusiei în zona frontierelor şi de lipsa de transparenţă a exerciţiilor militare din acest an. Continuăm să facem apel la Rusia să se implice în angajamentele internaţionale, pentru că Rusia este vecina noastră, este aici ca să rămână aici. Nu vrem să izolăm Rusia. NATO nu doreşte un nou Război Rece, iar acţiunile noastre sunt desemnate să prevină şi nu să producă conflicte. Prin urmare, dorim să îmbrăţişăm transparenţa şi predictibilitatea care sunt în interesul tuturor.”

În continuarea dialogului Amalia Bojescu spune că Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat că avem nevoie de o alianţă puternică, bazată pe o legătură transatlantică solidă, iar toate acestea impun un angajament politic reînnoit din partea Alianţei şi o repartizare echitabilă a costurilor în materie de apărare.
Călin Popescu-Tăriceanu ne asigură că terorismul, ameninţările cibernetice, acţiunile agresive ale unor actori statali sau nonstatali, relaţiile tensionate cu Federaţia Rusă, conflictele îngheţate sau ameninţările hibride, toate acestea se află pe agenda de priorităţi. Astăzi mai mult decât oricând, este nevoie de o alianţă puternică, bazată pe o legătură transatlantică solidă.
Liviu Dragnea afirmă că:

România îşi doreşte implementarea angajamentelor asumate împreună cu acceptarea fără ezitare a responsabiltăţilor, inclusiv bugetare, de către toţi partenerii.Am făcut şi continuăm să facem eforturi importante să ne creştem profilul în familia europeană. Am alocat resursele bugetare necesare apărării aşa cum puţine state au făcut. Relaţia cu partenerii transatlantici este de o importanţă strategică pentru noi, iar soldaţii români contribuie cu curaj şi determinare pe teatrele de operaţiuni şi apără cu succes prima linie a frontierei europene şi euroatlantice.”

Reporterul RRA Amalia Bojescu susține că delegaţii la Adunarea Parlamentară NATO au adoptat mai multe rezoluţii – între acestea, stabilitatea şi securitatea în zona Mării Negre, cooperarea mai strânsă Uniunea Europeană – NATO şi transformarea informaţiei în armă.

Sursa: RRA

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

JURNAL RADIO TG.MUREŞ cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9730RON0.00199
  • usd 0.1173 1 0.0004

  • chf 5.0914 1 0.0236

  • aud 2.9924 1 -0.0028

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Nu se mai zboară spre Germania de pe Aer...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Începând de ieri și respectiv de astăzi ...

Ministrul Educaţiei spune că drepturile ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Legislația se va modifica, astfel încât ...

Dezbatere la Târgu Mureș pentru reducere...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Confederația Națională pentru Antrepreno...

Pasajul de la Cocoşul de Aur din Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Proiectul se află în stadiul studiului d...

Terapie mai eficientă împotriva cancerul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul laborator de radioterapie al Spital...

„Muzică de poveste”, cu Dana Ardelean

Corina Muntean | Citeste articolul

Din playlistul care anunță, glorios, wee...

Parteneri