Centrele de donare de sânge se vor deplasa şi în mediul rural iar donarea va fi voluntară
Este vorba despre autocarele repartizate centrelor de donare sanguină care anul trecut s-au deplasat cu precădere în mediul urban.
Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, a declarat că în acest an se va încerca încurajarea donării voluntare de sânge în aceste centre, în sensul că donatorii nu vor mai primi nici tichete de masă, nici celelalte beneficii prevăzute de lege.
Centrele se vor deplasa şi în mediul rural şi se vor opri în zonele mai aglomerate.
Centrele vor ajunge şi în satele mureşene începând cu primăvara acestui an.
Raluca Creţ
Sursa: alba24.ro