Centrul Stop Fumat din Tg. Mureș, singurul care mai are medicamente

Programul Stop Fumat funcționează în România din octombrie 2007, deși au fost luni sau chiar ani în care Ministerul Sănătății nu a asigurat medicația, iar medicii au făcut doar consilierea fumătorilor.
În acest moment există medicamente la Centrul din Tîrgu-Mureș iar fumătorii sunt încurajați să accepte tratamentul dacă sunt hotărâți să renunțe la viciu.
Până acum, aproape 5.000 de mureșeni au cerut ajutorul medicilor pentru a se lăsa de fumat, dintre care 250 doar în acest an.
Aici pot să vină și fumătorii din alte județe, mai ales că Centrul Stop Fumat din Tîrgu-Mureș a rămas singurul din zonă care mai are medicație, precizează coordonatorul programului, dr. Corina Mărginean, șefa Clinicii de Pneumologie din Tîrgu-Mureș:

Pot să vă spun că pe zona Ardeal am rămas singurul centru care mai are medicație pentru renunțarea la fumat, datorită rezultatelor pe care le-am avut de-a lungul timpului, datorită numărului mare de fumători care au fost consiliați. Avem medicamente . Nu există nici o condiție specială pentru a se înscrie în acest program, deci nu trebuie dovedit statutul de asigurat. Trebuie doar să aibă peste 18 ani, să fie fumătoare persoana respectivă și să dorească, acesta este lucrul cel mai important, să dorească să abandoneze fumatul.”

Potrivit datelor specialiștilor Centrului Stop Fumat din Tîrgu-Mureș, aproape 70% dintre cei care urmează tratamentul pentru renunțarea la fumat, reușesc să abandoneze acest viciu după cele două luni cu medicamente.
După un an, însă, rămân nefumători mai puțin de 40%, iar unii dintre ei chiar se întorc pentru un nou tratament.

Programul Stop Fumat funcționează de luni până vineri la Clinica de Pneumologie din Tîrgu-Mureș, între orele 8-17.
Programări se pot face la numărul de telefon: 0771-679493.

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

JURNAL RADIO TG.MUREŞ cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9730RON0.00199
  • usd 0.1173 1 0.0004

  • chf 5.0914 1 0.0236

  • aud 2.9924 1 -0.0028

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Dezbatere la Târgu Mureș pentru reducere...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Confederația Națională pentru Antrepreno...

Pasajul de la Cocoşul de Aur din Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Proiectul se află în stadiul studiului d...

Rusia: Atac armat la o sală de concerte ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Diplomaţia rusă a denunţat vineri drept ...

Acţiune amplă de împădurire la Filpişu d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aceasta este organizată de Asociația Eco...

Culturile de pomi fructiferi pot fi afec...

Stan Lucian | Citeste articolul

Șansele sunt destul de mici deoarece scă...

Postul Paștelui a scumpit legumele în pi...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ca în fiecare an, în perioada primăverii...

Terapie mai eficientă împotriva cancerul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul laborator de radioterapie al Spital...

Radio România Tg. Mureș aniversează 66 d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

La început de primăvară ne bucurăm de mă...

Minorii nu mai pot cumpăra țigări electr...

Stan Lucian | Citeste articolul

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat ...

Parteneri