Chiriile și prețurile la imobile cresc la Tg. Mureș

Unul din motive îl reprezintă deficitul de spații de închiriat în municipiu și faptul că nu se mai construiește, astfel că cererea e mai mare decât oferta.
Analistul imobiliar Alexandru Presecan afirmă că anul acesta solicitările studenților pentru garsoniere au scăzut, existând destul de multe locuri în cămine:

Prețurile depind de confort, de poziție, sunt chirii de la 100 de euro până la 400 de euro cu două camere. La case sunt și mai puține oferte, dar și cererea este mai mică, pentru că foarte puțini își permit să plătească de la 800 de euro în sus, o casă de 4 sau 5 camere. Pentru că lipsa investițiilor în județul nostru se resimte și aici, prin care să vină directori, manageri, care să solicite așa ceva. Și chiar dacă ar veni, majoritatea stau mai mult la Cluj.”

Și tranzacțiile pe piața imobiliară din Tg.Mureș sunt tot mai puține din cauza creșterii prețurilor. Specialiștii spun că proprietarii cer sume nejustificat de mari, atât la case cât și la apartamente.
Revine Alexandru Presecan:

Pe o casă se cere 300.000 de euro, cu doar 3-4 camere, cu puțin teren, case în curte comună pe care se cer 80-100.000 de euro. Se cere pe un apartament de 2 camere în ghilimele de lux, 55- 60.000 de euro pe o garsonieră într-o zonă bună, la etajul II, se cere 36.000 de euro, ceea ce se vindea cu 1-2 ani în urmă, cu cel mult 22.000 euro, acum se cere 30.000.

În ultimii ani și tranzacțiile cu terenuri au scăzut la Tg. Mureș, mai ales după ce parcelele mai mari s-au vândut. Ultima vânzare de acest fel a fost făcută anul trecut pentru un mall, la ieșirea spre Sighișoara.
Astfel, mai sunt puține terenuri pe piață pentru construcția de case. De ex. la Sg. de Mureș, prețul este de 10-20 de euro/mp, iar în Corunca între 20 și 60 de euro / mp.

Valeriu Russu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9761RON-0.0001
  • usd 0.1179 1 -9.9999

  • chf 5.0938 1 -0.026

  • aud 3.0265 1 0.0173

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

12 persoane reținute în urma unor ilegal...

Stan Lucian | Citeste articolul

Astăzi, polițiștii din Mureș au efectuat...

Parteneri