Ciucul rămâne lider în Erste Liga
Sport Club Miercurea Ciuc conduce în clasamentul Erste Liga la hochei pe gheață, după victoria obținută, vineri seara, pe teren propriu, în derby-ul cu Ferencvaros, scor 3-2.
Pentru gruparea harghiteană, care a acumulat 66 de puncte, au marcat Papp Szabolcs , Rokaly Norbert și rusul Taratukhin Andrey. Tot vineri, într-o altă partidă, Hochei Club Gheorgheni a cedat, în deplasare, cu 1-4, în fața echipei Fehervari Titanok și ocupă locul VI, cu 40 de puncte.
Duminică sunt programate noi jocuri, printre care Corona Brașov Wolves-Ferencvaros (ora 18.00) și UTE Budapesta- Hochei Club Gheorgheni (ora 20.30).
Înaintea confruntării cu Ferencvaros, ocupanta locului secund, cu 60 de puncte, brașovenii se clasează pe cea de-a treia poziție, având patru puncte mai puțin.
Valeriu Voaideș