CNSLR Frăția încheie un protocol de colaborare cu PSD

Anunțul a fost făcut astăzi de primvicepreședintele Confederației sindicale, Florin Bercea, care participă la Tg.Mureș la Conferința Uniunii Județene a Sindicatelor Liber Mureș, filială a CNSLR Frăția.
Obiectivele sociale sunt comune celor două organizații, spune Florin Bercea:

Încercăm să ne stabilim niște parteneri de dialog social cu care să facem o discuție serioasă și o strategie pe termen lung, mă refer la zona politică. În funcție de acestea, trebuie să ne repoziționăm. Noi n-am avut de foarte mult timp un protocol politic cu un partid politic. Doctrinar, suntem undeva de stânga, deci trebuie să găsim un partid și se pare că partidul de guvernământ din momentul de față are această orientare. Avem un protocol care mai trebuie revăzut, discutat, adoptat, negociat și parafat cu PSD-ul. Deocamdată, ei au fost singurii care au vrut acest lucru care au dorit acest lucru din eșichierul politic din țară.”

CNSLR Frăția a mai colaborat în trecut cu Partidul Social Democrat, dar de data aceasta nu se mai urmăresc funcții, spune Florin Bercea:

Și noi, CNSLR, am încălcat parteneriatul cu PSD-ul făcând un protocol cu UNPR-ul cu niște ani în urmă. Noua discuție va fi în lumina ideii că noi nu vom mai avea senatori și deputați ai sindicatelor care să întoarcă spatele organizațiilor care i-au promovat pe scena politică. Ne dorim altfel de parteneriat, fără funcții. Eu nu-mi doresc funcții politice. Eu personal sunt implicat în alte activități și nu urmăresc o carieră politică.”

Cele două organizații au făcut, până în momentul de față, un schimb de documente, urmând să se așeze la masa negocierilor.

Cristina Bulbescu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu Uifalean Cristian

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9695RON-0.0034
  • usd 0.1182 1 0.0009

  • chf 5.1124 1 0.021

  • aud 3.0018 1 0.00939

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Județul Mureș are cel mai mare număr de ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Statisticile publicate de Institutul Naț...

Nu se mai zboară spre Germania de pe Aer...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Începând de ieri și respectiv de astăzi ...

Ministrul Educaţiei spune că drepturile ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Legislația se va modifica, astfel încât ...

Dezbatere la Târgu Mureș pentru reducere...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Confederația Națională pentru Antrepreno...

Pasajul de la Cocoşul de Aur din Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Proiectul se află în stadiul studiului d...

Terapie mai eficientă împotriva cancerul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul laborator de radioterapie al Spital...

Profesorii mureșeni, îngrijorați de educ...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Integrarea copiilor cu cerințe speciale ...

Parteneri