Cod galben de vânt puternic în mai multe județe din țară

Printre acestea și județele Mureş, Braşov, Harghita, Covasna, Sibiu, Alba și zona montană aferentă. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, vântul va atinge la rafală 60 km/ h. Codul galben expiră la ora 12.
În Harghita, circulaţia este restricţionată pe două drumuri naţionale din cauza ninsorii şi a viscolului. Este vorba despre DN 13 A, Miercurea Ciuc – Odorheiu Secuiesc şi DN 15, Topliţa – Borsec. Restricția, însă, a fost ridicată pe DN 15, Topliţa – Borsec.
Şeful de cabinet al prefectului Harghitei, Adrian Pănescu, a declarat că, întrucât a nins toată noaptea, utilajele de deszăpezire au intervenit continuu şi măsura restricţionării circulaţiei maşinilor de mare tonaj s-a luat pentru a preveni eventuale blocaje în trafic.
Echipaje de poliţie opresc maşinile cu masa mai mare de 7,5 tone la intrarea în Miercurea Ciuc şi la ieşirea din Odorheiu Secuiesc, precum şi la ieşirea din Topliţa şi din Borsec.
Pe toate drumurile naţionale din Harghita se circulă în condiţii de iarnă, stratul de zăpadă de pe carosabil ajungând, pe alocuri, până la trei centimetri.
Intervenţia utilajelor de deszăpezire este îngreunată de vântul care bate cu putere, mai ales în zonele înalte.

Foto: a1.ro

Sursa: ANM, Agerpres
  • Tag-uri:
  • Nu au fost alocate tag-uri.

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9761RON-0.0001
  • usd 0.1179 1 -9.9999

  • chf 5.0938 1 -0.026

  • aud 3.0265 1 0.0173

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Fostul premier Petre Roman a ajuns la Pa...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Fostul premier Petre Roman a ajuns la Pa...

Parteneri