Conducerea Primăriei Sfântu Gheorghe intenţionează să achiziţioneze 70 de hectare de teren în localitatea Boroşneu Mare pentru relocarea poligonului militar din municipiu.
Primarul Antal Arpad a declarat că locaţia este agreată de conducerea Ministerului Apărării Naţionale (MapN), aflându-se departe de casele oamenilor, într-o zonă în care autorităţile locale nu preconizează să realizeze investiţii în următorii ani.
Acesta nu a precizat preţul de cumpărare al terenului din Boroşneu Mare, menţionând doar că „este foarte avantajos, fiind de zeci de ori mai ieftin decât în Sfântu Gheorghe”.
Autorităţile municipale au propus încă de anul trecut conducerii MapN să facă un schimb de terenuri pentru a putea muta poligonul militar aflat în vecinătatea cimitirului comun din Sfântu Gheorghe
Dealtfel, primarul a declarat în repetate rânduri că exerciţiile de tragere care se desfăşoară pe poligonul militar nu mai pot fi tolerate, deoarece deranjează comunitatea locală, iar din acest motiv autorităţile locale au refuzat să-şi mai dea acordul pentru omologarea acestuia.
Mara Deleanu
Sursa: realitatea.net