Conferinţă internaţională privind securitatea în regiunea Mării Negre, la Sibiu

La Sibiu a început astăzi o conferinţă internaţională privind securitatea în regiunea Mării Negre.
La reuniune participă experţi în domeniu din şase ţări: Statele Unite ale Americii, Ucraina, Turcia, Georgia, Republica Moldova şi România.

Regiunea Mării Negre are o relevanţă deosebită pentru construcţia securităţii europene şi euroatlantice – sublinia preşedintele Klaus Iohannis în mesajul său transmis astăzi Conferinţei de la Sibiu. Invitat special al evenimentului, George Friedman, unul dintre cei mai reputaţi analişti geopolitici din SUA, a apreciat că, la ora actuală, nu se poate vorbi despre un risc iminent al unui conflict la Marea Neagră, dar potenţial există şi, de aceea, în opinia sa, România ar trebui să ia în considerare elaborarea unei strategii autonome, nu doar bazate pe alianţe.

George Friedman:

În acest moment, niciuna dintre puteri nu doreşte un conflict la Marea Neagră, doar se veghează reciproc. Deci, ne aflăm în situaţia în care nu putem vorbi despre soluţii de apărare în regiune pentru că, de fapt, nu există o problemă concretă, există doar potenţiale probleme şi pentru acestea trebuie să ne pregătim. Este un moment de respiro şi o oportunitate pentru România să îşi dezvolte propriile forţe navale, capabilităţile sale de luptă sol-aer, scutul antirachetă, iar SUA sunt dispuse să ajute. Este momentul ca România să ia în considerare ceea ce nu a făcut până acum – o strategie autonomă.

Conferinţa de la Sibiu privind securitatea în regiunea Mării Negre este organizată de Centrul de Studii Globale din cadrul Universităţii „Lucian Blaga”, sub înaltul patronaj al preşedintelui României.

Sursa: RRA

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PASAJ URBAN cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00260
  • usd 0.1183 1 0.0005

  • chf 5.1289 1 0.0195

  • aud 3.0047 1 -0.0204

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Fonduri suplimentare pentru dezvoltarea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii judeţeni au aprobat într-o ş...

UPDATE: A fost solicitat sprijin aerian ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un nou incendiu de pădure a izbucnit, ie...

Sistemul de returnare a garanţiei funcţi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De la punerea în funcţiune a sistemului,...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Persoanele neasigurate vor avea gratuita...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Prezent la o întâlnire cu reprezentanții...

Staţie de biogaz pentru producerea de en...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aceasta este prima stație din România de...

Apel pentru artiştii locali la Festivalu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Cercetaşii României Târgu Mureş organize...

Fostul premier Petre Roman şi fostul vic...

Stan Lucian | Citeste articolul

Preşedintele Klaus Iohannis a aprobat, a...

Parteneri