Consilierii judeţeni harghiteni se întâlnesc în această dimineaţă în şedinţă ordinară, pe ordinea de zi numărându-se 24 de proiecte de hotărâre.
Potrivit Biroului de Presă al Consiliului Judeţean, consilierii vor decide, printre altele în legătură cu transferul dreptului de administrare către primării a băilor tradiţionale reabilitate. De asemenea, se va adopta o hotărâre privind lucrările de extindere a reţelei electrice din Gălăuţaş, dar şi în legătură cu reabilitarea dispensarului medical de pe str. Petőfi Sandor din Miercurea-Ciuc şi amenajarea unei parcări în faţa locuinţelor de serviciu pentru medici. Potrivit sursei citate, o importanţă deosebită o are punctul de pe ordinea de zi privind lucrările de extindere a secţiei de urgenţă şi neonatologie, respectiv a doua fază a lucrărilor de reabilitare a secţiilor de obstetrică şi ginecologie, gastroenterologie şi urologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Miercurea-Ciuc.
Ioana Dima