Crește încrederea în Protecția Consumatorilor

Este constatarea pe care a făcut-o astăzi la Tg. Mureș șeful Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Brașov, Sorin Susanu.
Acesta a declarat într-o conferință de presă că, în județul Mureș, în primele șase luni ale acestui an a scăzut numărul de amenzi față de perioada similară a anului trecut.
În acest sens, Sorin Susanu remarcă faptul că anul acesta numărul avertismentelor l-a depășit pe cel al amenzilor, iar zona cea mai vulnerabilă rămâne cea a comerțului.

În primele 6 luni pe 2017 s-au efectuat 1980 de acțiuni de control și 905.000 de lei amenzi aplicate. Anul trecut, în aceeași perioadă, erau 1963 de acțiuni, cu 980.500 lei amenzi. De remarcat că, anul acesta numărul avertismentelor a depășit pe cel al amenzilor. Ca urmare, cred că există o evoluție în sensul de cunoaștere a drepturilor consumatorilor, pentur că doar așa se explică faptul că începem să vedem reclamații de acest gen.”

Sorin Susanu a observat că cetățeanul nu mai reclamă, punctual, o brânză sau un iaurt expirat, ci se trec și chestiuni de clauze ilegale, abuzuri în servicii, aspecte care le prejudiciază drepturile.
În acest sens, șefa CJPC Mureș, Marcela Achim, a subliniat că se constată creșterea încrederii oamenilor în această instituție de control:

În 2016 au fost înregistrate peste 1700 de reclamații, din care 82 la sută au fost reclamații întemeiate, cercetate și soluționate în favoarea consumatorilor, care au fost despăgubiți cu 400.000 de lei. Este o tendință de creștere a reclamațiilor care se depun la Comisariat, asta înseamnă că mureșenii cunosc faptul că au drepturi și că, depunând o reclamație la instituția noastră, au șansa ca aceasta să îi fie soluționată favorabil.”

În zona de turism, Sorin Susanu recomandă clienților să nu plătească nicio sumă de bani în avans fără vreun document, iar orice contract pe care îl încheie cu o agenție de turism trebuie să aibă specificate toate elementele discutate verbal cu agenția. Acesta atrage atenția că au fost depistate cazuri în care site-urile de specialitate au fost clonate, iar oamenii au rămas fără banii achitați în avans.
În ce privește instituțiile financiar bancare, șeful CJPC Brașov spune că s-au descoperit dobânzi de 8 – 9.000 la sută, mai ales la birourile de creditare rapidă.

Valeriu Russu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON9.99999
  • usd 0.1172 1 -0.0005

  • chf 5.1404 1 0.01129

  • aud 2.9982 1 -0.0061

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Două trenuri vor fi anulate la Tg. Mureș...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Din week-endul următor, un tren și o per...

O nouă acțiune „Împreună curățăm” a Radi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Începând din anul 2017, Radio România Tg...

Trei cabinete medicale noi și o ambulanț...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este rezultatul unui proiect din fonduri...

„Fără bariere – TOT adevărul despre drog...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egal...

Fonduri suplimentare pentru dezvoltarea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii judeţeni au aprobat într-o ş...

UPDATE: A fost solicitat sprijin aerian ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un nou incendiu de pădure a izbucnit, ie...

Sistemul de returnare a garanţiei funcţi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De la punerea în funcţiune a sistemului,...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Persoanele neasigurate vor avea gratuita...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Prezent la o întâlnire cu reprezentanții...

Staţie de biogaz pentru producerea de en...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aceasta este prima stație din România de...

Apel pentru artiştii locali la Festivalu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Cercetaşii României Târgu Mureş organize...

Înscrierea la Concursul Naţional de Titu...

Stan Lucian | Citeste articolul

Luna viitoare va avea loc înscrierea la ...

Parteneri