Creştinii îl sărbătoresc pe Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul României

Sfântul Andrei, fratele Sf. Petru, era de origine din Galilea iar conform Evangheliei după Ioan, acesta ar fi fost printre primii ucenici ai lui Ioan Botezătorul.
Andrei a fost, de asemenea, cel care l-a dus pe fratele său la Isus, spunându-i că l-a găsit pe Mesia.
Conform tradiţiei, Sfântul Andrei este singurul apostol care a ajuns pe teritoriul ţării noastre, în Dobrogea, unde a întemeiat primele comunităţi creştine.
Preotul ortodox din Tîrgu-Mureş, Gheorghe Şincan:

Andrei a fost din Bedsaida Galileii, un oraş de pe malul Lacului Ghenizaret. Era fiul lui Iona şi fratele lui Petru, primul dintre ucenicii Domnului Cristos. Înainte de a fi apostol al Domnului Cristos a fost ucenic al Sf. Ioan Botezătorul dar când l-a auzit pe acesta zicând Iată Mielul lui Dumnezeu, cel ce ridică păcatele lumii, Sf. Andrei l-a urmat pe Isus zicând fratelui său Am găsit pe Mesia care se tâlcuieşte Cristos”

Sfântul Andrei a murit ca martir în oraşul Patras din Grecia, răstignit pe o cruce în formă de X, Crucea Sf. Andrei.
Peste 700 de mii de români îşi serbează, astăzi, onomastica. Le urăm:,, La mulţi ani!”

Cristina Bulbescu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9761RON-0.0001
  • usd 0.1179 1 -9.9999

  • chf 5.0938 1 -0.026

  • aud 3.0265 1 0.0173

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Festivalul Filmului European ajunge în m...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Cea de-a 28-a ediţie a Festivalului Film...

Parteneri