Cronica imprevizibilă a unui exod programat

Un episod de calcul politic

 Ceea ce sondajele preelectorale previzionau cu mai bine de un an în urmă s-a transpus și în realitate: Creștin-democrații Angelei Merkel au suferit un eșec serios la alegerile preliminare de duminică, 4 septembrie. Cea mai usturătoare înfrângere a CDU a fost înregistrată în chiar fieful acestei formațiuni, landul Mecklenburg-Vest Pomerania. Alegerile au și un câștigător, în ciuda scorului relativ strâns acesta fiind AFD (Alternativa pentru Germania), formațiune politică apărută în 2013 pe scena politicii germane și care este la acest moment reprezentată în 9 landuri. AFD a obținut 22% din voturile alegătorilor germani față de doar 19% consemnate în favoarea creștin-democraților. Ca întotdeauna în ultimii ani când proiectul european propulsat de binomul Merkel-Hollande a fost taxat politic, primii care s-au grăbit să salute această nouă filă de istorie anti-unionistă au fost cei de la Frontul Național prin vocea liderului Marine Le Pen care i-a ovaționat pe cei de la AFD cu apelativul ,,patrioțiˮ.

Această cădere a CDU probabil că va trece la capitolul pierderi tolerabile din moment ce, dacă aceste procente se vor conserva pentru alegerile legislative de la anul, doamna Merkel știe că prin negocieri inteligente va putea să mizeze pe o reeditare a coaliției cu social-democrații de la SPD care au obținut 30% duminica trecută. Totuși, dacă trendul descendent va continua în același ritm pentru creștin-democrați atunci poate că nu vor fi suficiente doar concesii privitoare la creșteri ale salariului minim, politici de subvenții în domeniul energetic ori înghețarea taxelor și impozitelor. Ce nu se va putea evita va fi însă cauza scăderii partidului cancelarului german în preferințele electoratului – problema migrației în Germania dar și în întreg spațiul european. Angela Merkel, intens criticată pentru politica sa de deschidere față de exodul de refugiați din Orientul Mijlociu și Asia, încearcă de câteva luni de zile să-și nuanțeze declarațiile și transferă în prezent centrul de greutate al crizei pe identificarea unei ,,soluții paneuropeneˮ. Tot cancelarul german recunoaște, în aceeași direcție, că nu a susținut agenția europeană pentru apărarea frontierelor, Frontex, fiind imprudent de încrezătoare acum un an în politica sa cunoscută din sloganul ,,putem face asta!ˮ. Totuși, problema milionului de refugiați pe care Germania l-a absorbit doar anul trecut este departe de a fi rezolvată. Deși fluxul migraționist a mai stagnat în 2016 problema tinde să degenereze datorită instabilității acordului dintre Turcia și UE încheiat în primăvara acestui an. Nu orice se poate rezolva printr-o aritmetică financiară în care Bruxelles-ul acordă până în 2018 șase miliarde de euro Turciei iar guvernul de la Ankara execută întocmai directiva de a se ocupa de taberele de refugiați de pe teritoriul său precum și de relocarea celor care intraseră de la începutul anului pe teritoriul UE. Nu, după valul de atentate din ultimul timp de pe teritoriul Turciei. Nu, după gravele consecințe ale puciului eșuat din iulie. Nu, după ce opinia publică din această țară a devenit în proporție majoritară ostilă continuării procesului de aderare la Uniunea Europeană. Tot în acordul din martie oficialii de la Bruxelles se angajau să deschidă noi capitole de aderare a Turciei la blocul comunitar. La rândul său Turcia are 2,7 milioane de motive (n.m. refugiați pe teritoriul său) să negocieze foarte dur cu europenii menținerea acestor nefericiți în spațiul extracomunitar. Probabil că este foarte clar pentru liderii turci faptul că UE nu va permite niciodată aderarea țării lor cu tot cu milioanele de refugiați, număr în continuă creștere, pentru că astfel vor importa ,,la pachetˮ această problemă costisitoare și extrem de greu de rezolvat pe termen scurt și mediu.

 Cum arată o ,,mină geopoliticăˮ!

Dincolo de imaturitățile și lipsa de viziune a unora dintre liderii europeni, problema atingerii unei mase critice a ponderii imigranților în masa populației autohtone, interferența culturii noilor veniți cu cea a minorităților din spațiul european, creșterea concurenței pe piața muncii necalificate, mărirea presiunii pe bugetele alocate protecției sociale, sporirea activității teroriste în spațiul european sunt doar câteva fenomene la care mecanismul european comun trebuie să găsească rapid rezolvări. De asemenea radicalizarea curentelor naționaliste și antiunioniste, alimentate de problemele generate de valul migraționist cuplate cu înmulțirea terifiantă a actelor de terorism, conduc spre extinderea zonei politice acceptabile și oficializate spre formațiuni politice extremiste, până mai ieri aproape lipsite de orice aderență la viața politică și cu o reprezentativitate insignifiantă. Nu pot să nu îmi pun întrebarea dacă nu cumva asistăm la o redeșteptare a unor sentimente xenofobe latente, dincolo de calculele economico-financiare ale Băncii Central Europene și politicile publice ale țărilor Uniunii Europene de asimilare a unor grupuri umane doar în aparență eterogene sub aspect religios, etnic sau cultural.

Tot ce este cert este faptul că valul de imigranți suprasolicită puternic anumite țări europene, precum Italia și Grecia, numărul acestora depășind de mult 200.000 de persoane. În special Grecia duce o luptă crâncenă pentru păstrarea propriei integrități teritoriale, în multe insule grecii devenind minoritari în raport cu noii veniți. Asistăm și aici la o revenire a istoriei, deși cu unele particularități noi. De data aceasta ,,armata persanăˮ pare să fie și mai numeroasă, mai motivată deși înarmată doar cu disperare și speranță. La această oră Grecia este aproape singură în încercarea de a supraviețui unei crize umanitare fără precedent. Prinsă între vechea sa rivală din est, Turcia, care pare să-și descopere tot mai admirativ istoria sa de mare imperiu și gardurile ridicate de țările central europene, care au închis ușa din interior fără ezitare, in extremis scăpată dintr-un faliment istoric aproape ireparabil, Grecia reprezintă în prezent marea speranță a Europei unite, după ce Marea Britanie ,,a șters-o englezeșteˮ din Uniune. În aceste condiții, fără contribuția financiară a Regatului Unit, locul 4 cu aproape 11% între statele membre, alocările din bugetul UE pentru rezolvarea problemei refugiaților vor trebui compensate din alte fonduri chiar cu riscul, dacă acestea se vor întinde pe termen mediu și lung, să provoace dezechilibre în politicile promovate în mod curent de Uniune. Închei cu o remarcă amară a doamnei Merkel, preluată și de Agerpres: „Uneori sunt chiar disperată. Unele lucruri merg foarte încet. Sunt multe interese conflictuale în Europa”. Asta da descoperire! Probabil că așa se vede rezultatul ,,eforturilor diplomaticeˮ susținute ale Rusiei și Chinei în criza siriană de la Consiliul de Securitate al ONU. Eșecurile Geneva I și II stau mărturie modului în care, în noul mileniu, se exportă instabilitate și haos pe termen lung în zone concurențiale economic și militar. Iar veștile de la reuniunea G20 din China nu sunt deloc optimiste în acest sens.

Nicoleta GHIȘA

 Citeşte şi: ITALIA: PRIVIND DINCOLO DE DEZASTRU sau ÎNCERCAREA ˮMÂINILOR GOALEˮ