Cum să fim mai fericiți, potrivit științei

Fericirea nu este numai una dintre emoțiile pozitive pe care le putem trăi, ci și cheia unei vieți împlinite și sănătoase. Este o senzație greu de explicat, mai ales pentru că nu pe toți ne face fericiți același lucru, semnalează cotidianul spaniol La Vanguardia, prezentând câteva exemple cu bază științifică pentru a fi fericiți.
Faptul de a beneficia de un timp în afara casei — mai ales dacă ne înconjurăm de natură — este asociat cu o mai bună sănătate mentală, potrivit unui studiu al University of Exeter Medical School. Chiar și simplul fapt de a privi imagini reprezentând natura a dovedit că stimulează părți din creier asociate cu fericirea și atât de mult dorita stabilitate emoțională.
În plus, ieșind din casă ne expunem razelor soarelui, care ajută corpul să producă vitamina D, necesară pentru absorbția calciului în oase. Nivelurile scăzute de vitamina D sunt asociate cu depresia și tristețea, potrivit unui studiu realizat de University of Georgia (SUA) și University of Pittsburgh.
Cu toții știm că sportul prezintă multe beneficii pentru sănătate, dar nu se rezumă la atât. Realitatea este că exercițiile fizice ne fac mai fericiți. Activitatea fizică ajută corpul să producă anticorpi și să elibereze endorfine. Cui nu îi place să doarmă? Fie că este vorba despre o siestă sau despre o noapte întreagă de somn, este esențial să dormim bine pentru a ne simți bine și a fi fericiți. Potrivit experților de la Harvard Medical School, odihna insuficientă poate determina niveluri de optimism mai scăzute.
Meditația pare uneori complicată, dar cei care nu o practică sunt invitați să o facă, pentru că aduce numeroase beneficii. Un studiu realizat la Massachusetts General Hospital cu participanții la un curs de meditație de opt săptămâni a constatat că părțile creierului asociate cu compasiunea și conștiința au crescut în urma meditației. La rândul lor, părțile asociate cu nivelurile mai mari de stres s-au redus după acest curs.
Știința a mai demonstrat că faptul de a asculta muzică și de a merge la dans reduce nivelurile de stres și stimulează o mai mare fericire în general. Două studii publicate în The Journal of Positive Psycohology dau asigurări că eforturile făcute pentru a fi fericiți pot da roade. Printre activitățile recomandate pentru a atinge această dorită fericire se numără aceea de a asculta muzică veselă.
Cine zâmbește cu adevărat, fără a se preface, este mai fericit, potrivit concluziilor unui studiu realizat de Michigan State University. Persoanele care lucrează cu publicul și se forțează să zâmbească își înrăutățesc starea de spirit, iar persoanele care zâmbesc pentru că gândesc lucruri pozitive sunt mult mai vesele.
Dacă nu puteți călători pentru că nu aveți timp, nu vă faceți griji: cu simpla planificare a unei călătorii veți fi mai fericiți. Aceasta este concluzia unui studiu realizat în Olanda de Universitatea din Rotterdam, Universitatea de științe aplicate din Breda și Universitatea din Tilburg.
Potrivit unui studiu preluat în cartea The Longevity Project, relațiile cu ceilalți sunt fundamentale pentru o viață lungă și fericită. “Cel mai clar beneficiu al relațiilor sociale vine din faptul de a-i ajuta pe ceilalți”. Cei care își ajutau prietenii și vecinii “aveau tendința de a trăi mai mult decât ceilalți”, potrivit studiului.
Stresul, mai ales când devine cronic, poate fi răspunzător pentru multe probleme de sănătate precum depresia, anxietatea sau insomnia, potrivit experților de la Clínica Mayo. De aceea, pentru a ne menține sănătoși și fericiți, aceștia ne recomandă practicarea unor tehnici de relaxare, simțul umorului și abordarea cu mai mult calm a situațiilor.

Sursa: Rador

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PASAJ URBAN cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00260
  • usd 0.1183 1 0.0005

  • chf 5.1289 1 0.0195

  • aud 3.0047 1 -0.0204

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Fonduri suplimentare pentru dezvoltarea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii judeţeni au aprobat într-o ş...

UPDATE: A fost solicitat sprijin aerian ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un nou incendiu de pădure a izbucnit, ie...

Sistemul de returnare a garanţiei funcţi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De la punerea în funcţiune a sistemului,...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Persoanele neasigurate vor avea gratuita...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Prezent la o întâlnire cu reprezentanții...

Staţie de biogaz pentru producerea de en...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aceasta este prima stație din România de...

Apel pentru artiştii locali la Festivalu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Cercetaşii României Târgu Mureş organize...

Fostul premier Petre Roman şi fostul vic...

Stan Lucian | Citeste articolul

Preşedintele Klaus Iohannis a aprobat, a...

Parteneri