Cumpărăturile în perioada reducerilor acţionează ca un narcotic

Ce se întâmplă cu adevărat în corpul şi creierul nostru, atunci când nu mai gândim raţional şi ne lansăm în cumpărături? Acest sentiment şi adrenalina, cu care ni se umple corpul când ne gândim la obiectele dorite, sunt cunoscute tuturor cumpărătorilor împătimiţi. Pentru majoritatea acestor oameni, anunţarea unor preţuri promoţionale sună precum chemarea celor mai seducătoare creaturi din mitologie – sirenele. Sentimentul de satisfacție privind bucuria victoriei nu este cu mult deosebită faţă de dependența de alcool, droguri sau chiar un anumit tip de produse alimentare, susţin specialiştii. Chiar și cei care nu sunt la fel de sensibili la reducerile sezonierese se confruntă cu o emoție similară atunci când se îndreaptă spre casă să-şi plătească achiziţiile. De obicei, decizia de a cumpăra un obiect este luată într-o fracțiune de secundă, fără gândire rațională. Referitor la funcţiile creierului în acele momente, experții spun că este vorba de fapt despre decizii emoţionale luate adesea la nivel subconștient. Toate cumpărăturile provoacă o stare de spirit bună și sentimente pozitive. La fel ca în cazul dependenţei de alcool sau de droguri, după ce am terminat cumpărăturile, intervine sentimentul de vinovație. Dacă toate acestea sună mai presus de orice control, este bine să începem să descifrăm mai întâi sursa dorințelor noastre și motivul pentru apariţia lor.

Sursa: Rador

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9730RON0.00199
  • usd 0.1173 1 0.0004

  • chf 5.0914 1 0.0236

  • aud 2.9924 1 -0.0028

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Nu se mai zboară spre Germania de pe Aer...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Începând de ieri și respectiv de astăzi ...

Ministrul Educaţiei spune că drepturile ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Legislația se va modifica, astfel încât ...

Dezbatere la Târgu Mureș pentru reducere...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Confederația Națională pentru Antrepreno...

Pasajul de la Cocoşul de Aur din Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Proiectul se află în stadiul studiului d...

Terapie mai eficientă împotriva cancerul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul laborator de radioterapie al Spital...

„Muzică de poveste”, cu Dana Ardelean

Corina Muntean | Citeste articolul

Din playlistul care anunță, glorios, wee...

Parteneri