Curtea Constituţională a României a respins, azi, cinci din cele şapte contestaţii depuse faţă de candidaturile la alegerile prezidenţiale
În cazul a două contestaţii, CCR a decis amânarea soluţionării deoarece au fost depuse înainte ca Biroul Electoral Central să emită decizia cu privire la rămânerea definitivă a candidaturii.
Cele două sesizări vizează candidatura lui Călin Popescu-Tăriceanu şi vor fi reluate în discuţie după ce BEC comunică decizia.
Trei dintre cele cinci contestaţii care au fost respinse azi vizau candidatura lui Victor Ponta, o sesizare o viza pe Monica Macovei, iar o alta, candidatura lui Klaus Iohannis.
Toate cele şapte contestaţii de pe agenda de azi a Curţii au fost formulate de cetăţeni simpli.
Agerpres
Sursa: www.opiniatimisoarei.ro