Curtea de Apel Bucureşti judecă astăzi recursul fostului preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Vasile Avram, la decizia prin care a fost arestat în dosarul corupţiei din arbitraj
Magistraţii Tribunalului Bucureşti au emis, pe 25 septembrie, mandate de arestare preventivă de 29 de zile pe numele preşedintelui CCA Vasile Avram şi al omului de afaceri Sorin Ţerbea, într-un dosar de corupţie din arbitraj.
Cei doi au fost reţinuţi pe 24 septembrie de procurorii anticorupţie, Vasile Avram fiind cercetat penal pentru luare de mită în formă continuată, iar omul de afaceri Sorin Ţerbea este acuzat de dare de mită în formă continuată.
Agerpres