Cutremur de 3,1 grade pe scara Richter în judeţul Buzău, în această dimineaţă
Seismul s-a produs la ora locală 04,15, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului.
Cutremurul a avut loc la o adâncime de 122 de kilometri iar localităţile cele mai apropiate de epicentru au fost Râmnicu Sărat (38 km), Focşani (42 km), Covasna (48 km), Buzău (53 km) şi Mărăşeşti (54 km).
În acest an, cel mai important seism, cu magnitudinea de 4,9 grade pe scara Richter, a avut loc pe data de 29 martie tot în judeţul Buzău.
Foto: www.cugetliber.ro
Sursa: Agerpres