Cvartetul spaniol De La Puríssima în România

În perioada 20 – 23 mai, Fundaţia Pro Art Hermannstadt (Sibiu) şi Institutul Cervantes din Bucureşti, în parteneriat cu Radio România, organizează două concerte ale cvartetului spaniol De La Puríssima în România.

Grupul compus din Julia de Castro (voce şi versuri), Miguel Rodrigáñez (contrabas), Gonzalo Maestre (baterie) şi Jorge Vera (pian) va susţine două concerte: primul, în ziua de 20 mai, ora 19:00, în cadrul Festivalului Internaţional de Jazz de la Sibiu, iar cel de-al doilea, în data de 23 mai, ora 19:00, la Sala Radio.

Cvartetul De La Puríssima s-a distins în muzica spaniolă contemporană printr-un amestec de inovaţie şi tradiţie, printr-o punere în scenă insolită, printr-un simţ al umorului foarte special şi printr-o atitudine provocatoare şi interactivă faţă de public. Numele său, trimiţând la o stradă valenciană, a fost găsit de Julia de Castro, ca un amestec de pasiune, sacralitate, ironie şi exces.

De La Puríssima a fost influenţat de multiple tendinţe şi muzicieni din toate timpurile, de la Bill Evans la Lilian de Celis, trecând prin rockul cel mai pur al lui Robert Gordon, fără a uita influenţe decisive, precum Billie Holiday, Scott Lafaro, Raquel Meller, Eartha Kitt, Calle 13, Mina sau Keith Jarret. Încă de la înfiinţarea sa, în 2009, grupul a stârnit un viu interes în presa de specialitate, care a vorbit atunci despre un „neorealism madrilen“, lucru care a atras prezenţa sa atât în spaţii convenţionale, cît şi în spaţii total neconvenţionale din Spania şi din întreaga lume.

Evenimentul, mult aşteptat de publicul românesc, este o aducere în prim-plan a unui adevărat fenomen al muzicii spaniole din ultimii ani.

Pentru concertul de la Sala Radio biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.

Sursa: Serviciul Comunicare SRR

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9761RON-0.0001
  • usd 0.1179 1 -9.9999

  • chf 5.0938 1 -0.026

  • aud 3.0265 1 0.0173

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

12 persoane reținute în urma unor ilegal...

Stan Lucian | Citeste articolul

Astăzi, polițiștii din Mureș au efectuat...

Parteneri