Dacia rămâne cea mai dinamică firmă auto din Europa

Compania de automobile Dacia rămâne cea mai dinamică firmă de profil din Europa, după cum arată cei mai importanţi indicatori ai anului trecut.

Vânzările de automobile Dacia au depăşit o jumătate de milion de unităţi, continuând evoluţia foarte bună consemnată în ultimii 2 ani. Saltul a fost semnificativ, cu peste 80 de mii de unităţi faţă de 2013.

Cel mai vândut model a rămas Sandero, cu 170 de mii de exemplare comercializate pe cele 43 de pieţe din întreaga lume, pe care este prezentă marca românească. Cifre bune a înregistrat şi Dusterul, 160 de mii de unităţi şi Logan, cu 100 de mii de maşini. Cea mai mare parte a producţiei de la Mioveni a fost destinată exportului, iar clienţii din Franţa au cumpărat 105 mii de maşini. Modelele Lodgy şi Dokker fiind fabricate însă la Uzina din Maroc.

Dacia a fost a cincea marcă din hexagon, iar din 2014 distribuie şi în Marea Britanie, Israel sau Norvegia, aşa cum ne-a precizat Jan Ptacek, director general al Renault Commecial Roumanie.

Jan Ptacek: Dacia a intrat într-un club restrâns al constructorilor auto cu vânzări de peste 500 de mii de maşini anual. Imaginaţi-vă că, în urmă cu 10 ani, marca era aproape necunoscută, iar acum este una dintre cele mai dinamice din Europa.

 

Pe piaţa indigenă, cota de piaţă a constructorului român a atins 31% cu 30 de mii de unităţi vândute, creşterea datorându-se şi programului guvernamental de reînnoire a parcului auto, aşa-numitul Rabla. Pentru anul 2015, compania auto de la Mioveni şi-a propus să menţină ritmul vânzărilor din anul precedent, dar nu va intra pe piaţă cu modele noi ci doar cu versiunea Stepway, pentru Dokker şi Lodgy.

 

RRA

Sursa foto: enational.ro

 

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9762RON0.00040
  • usd 0.1180 1 0.00059

  • chf 5.1198 1 -0.0049

  • aud 3.0092 1 0.00239

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Două trenuri vor fi anulate la Tg. Mureș...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Din week-endul următor, un tren și o per...

O nouă acțiune „Împreună curățăm” a Radi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Începând din anul 2017, Radio România Tg...

Trei cabinete medicale noi și o ambulanț...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este rezultatul unui proiect din fonduri...

„Fără bariere – TOT adevărul despre drog...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egal...

Fonduri suplimentare pentru dezvoltarea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii judeţeni au aprobat într-o ş...

UPDATE: A fost solicitat sprijin aerian ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un nou incendiu de pădure a izbucnit, ie...

Sistemul de returnare a garanţiei funcţi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De la punerea în funcţiune a sistemului,...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Persoanele neasigurate vor avea gratuita...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Prezent la o întâlnire cu reprezentanții...

Staţie de biogaz pentru producerea de en...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aceasta este prima stație din România de...

Apel pentru artiştii locali la Festivalu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Cercetaşii României Târgu Mureş organize...

Singurul oraş din ţară care poartă numel...

Stan Lucian | Citeste articolul

Sfântu Gheorghe, singurul oraş din Român...

Parteneri