De strajă sălii de judecată

În meseria asta de presar sunt zile şi zile. Uneori te plictiseşti şi te rogi să se întâmple ceva. Sunt zile care trec greu, pentru că nu sunt ştiri, mai ales de sărbători sau imediat după, şi sunt zile precum cea de azi (marţi, 27 ianuarie) când nu ştii unde să fugi prima dată, cum să te-mparţi/ să te dedublezi ca să reuşeşti să ajungi peste tot.

Cu cât evenimentele sunt mai multe, cu atât se aglomerează şi lucrurile colaterale, zici că se aliniază planetele, dom’le, ca să nu te lase să-ţi faci treaba!

Ziua de ieri a început, de fapt, luni seara. Pe când am ajuns şi eu acasă, iaca și telefonul, cu vestea că primarul din Gheorgheni, Harghita, a fost adus la Tîrgu-Mureş, la DNA, pentru audieri. Pe surse! Deci fugi, Sanda, la faţa locului să confirmi că omul e aici!

De dimineaţă, sari pe telefoane: l-au reţinut, nu l-au reţinut, îl duc la tribunal, nu-l duc la tribunal, îl arestează pe 30 de zile, nu-l arestează…

Când scriu acest text este ora 17.55. Şedinţa de judecată a început de 5 minute. Stau pe hol la Tribunal şi n-am să plec de aici prea repede.

Dar nu numai asta s-a întâmplat azi.

La 11.30- conferinţă cu primarul Dorin Florea: vom avea etapă de raliu de maşini de epocă în iunie.

De la 12- comisie de dialog social: toată sindicalimea mureşeană supărată, ba pe una, ba pe alta. Tot de la 12-masă rotundă despre cancerul de col uterin şi conferinţă de presă la UDMR.

De la 14- şedinţă comună ( a se citi exerciţiu de imagine) a Consiliului Judeţean Mureş şi a Consiliului Local Tîrgu-Mureş. Două ceasuri în care am auzit cam tot ce ştiam deja de vreo 5 ani încoace.

Uite-aşa a fost marţea asta. Şi vor mai fi astfel de zile, așa că noi nu ne plictisim niciodată. Păcat doar că trăim într-o ţară în care trebuie să ai 3 joburi ca să ai un venit decent. Dar despre asta am să vă scriu altă dată.

Acest text este dedicat tuturor colegilor care ştiu ce înseamnă să păzeşti ore întregi uşa unei săli de judecată.

Cu stimă,
Sanda Viţelar

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PE CĂRAREA DORULUI cu MARIA BUTILA

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9730RON0.00199
  • usd 0.1173 1 0.0004

  • chf 5.0914 1 0.0236

  • aud 2.9924 1 -0.0028

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Dezbatere la Târgu Mureș pentru reducere...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Confederația Națională pentru Antrepreno...

Pasajul de la Cocoşul de Aur din Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Proiectul se află în stadiul studiului d...

Rusia: Atac armat la o sală de concerte ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Diplomaţia rusă a denunţat vineri drept ...

Acţiune amplă de împădurire la Filpişu d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aceasta este organizată de Asociația Eco...

Culturile de pomi fructiferi pot fi afec...

Stan Lucian | Citeste articolul

Șansele sunt destul de mici deoarece scă...

Postul Paștelui a scumpit legumele în pi...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ca în fiecare an, în perioada primăverii...

Terapie mai eficientă împotriva cancerul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul laborator de radioterapie al Spital...

Radio România Tg. Mureș aniversează 66 d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

La început de primăvară ne bucurăm de mă...

Minorii nu mai pot cumpăra țigări electr...

Stan Lucian | Citeste articolul

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat ...

Parteneri