Demiteri la Guvern

În această după amiază, premierul Sorin Grindeanu a anunţat că i-a demis, din funcţie pe toţi secretarii de stat, dar şi pe secretarul general şi pe ajunctul acestuia din Ministerul Dezvoltării Regionale, pentru întârzierea implementării Programului Naţional de Dezvoltare Locală.

 Sorin Grindeanu: Programul Naţional de Dezvoltare Locală, faza a doua, este unul din obiectivele mele şi ale noastre principale, ca premier. În ultimele luni, am avut foarte multe întâlniri cu primari de comune, de oraşe, de municipii, cu preşedinţi de consilii judeţene, pentru a-i asculta şi a găsi împreună soluţiile pentru ca PNDL 2 să fie un succes şi să aducă dezvoltare în România. Din păcate, doamna ministru Sevil Shhaideh, în coordonarea căreia se află acest program extrem, extrem de important, a avut la dispoziţie cinci luni să facă ceva şi nu a făcut nimic. Am semnat astăzi ordinele de demitere pentru toţi secretarii de stat din Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, pentru secretarul general şi pentru secretarii generali adjuncţi. De azi, doamna Sevil Shaiddeh nu mai poate semna, nici dumneai nici prin interpuşi, niciun fel de act care să aibă legătură cu PNDL.

Sursa: RRA

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9761RON-0.0001
  • usd 0.1179 1 -9.9999

  • chf 5.0938 1 -0.026

  • aud 3.0265 1 0.0173

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Copilării, cu Veronica Ilie - Jocurile t...

Corina Muntean | Citeste articolul

Jocurile de știință, puzzle-urile și pan...

Parteneri