Despre romanul grafic

Așa cum teatrul independent câștigă tot mai mult simpatia publicului, tot astfel romanul grafic, banda desenată, cartea de autor, cartea obiect, proiecte independente ale unor artiști care scot de regulă tiraje de 2- 5 exemplare – încep să atragă atenția și pe piața de carte din România.
Una dintre editurile -pionier, în România, în ceea ce privește promovarea acestui gen, romanul grafic, cartea de bandă desenată, este cu siguranță Jumătatea Plină, mai mult decât o editură sau o librărie, un adevărat proiect cultural.
Octav Avramescu, unul dintre coordonatorii poiectului „Jumătatea plină”:

Banda desenată este o adaptare în imagini a unei cărți de citit. A pornit în același timp cu filmul, de fapt, în anii 30…să zicem, poate și înainte, și sunt cărți în imagini. Cel mai bine ar fi să spun că, adesea, desenatorii sunt și autorii scenariului, în felul ăsta, cumva, e desenatorul cel care ajunge să fie scriitor. Primul nostru proiect, pe când eram încă student în Franța și eram pasionat de benzi desenate, e o colaborare între Mircea Cărtărescu și Edmund Baudoin. Am încercat să facem o punte între genul de cărți care se fac acolo, foarte des și tipuri de cărți pe care ni le-am dori să fie mai des și aici, prin urmare și romanul acesta grafic. Sunt tot felul de colaborări posibile care duc la romane grafice. Pe noi asta ne interesează cel mai mult, să obținem cărți interesante făcute cu autori tineri, prin eforturi care nu trebuie neapărat acoperite de venitul prin vânzare la piață, fiind o asociație putem să lucrăm altfel și cu tipografiile și cu diferiți finanțatori, cum se întâmplă adesea pentru cărți sau pentru cărțile pe care le facem noi și bineînțeles, cu târguri de carte. În București am avut o librărie, la Muzeul de Artă Contemporană care ne-a găzduit foarte generos cu ocazia unor prezentări de carte dar și pentru ateliere cu tineri interesați să deseneze și să lucreze în domeniul acesta și sunt chiar destul de mulți tineri artiști care vor să se exprime.”

Facebook/Librăria Jumătatea Plină.
Fragmente dintr-un interviu realizat în 2015.

Diana Gherendi/ Evelina Racoțean

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9761RON-0.0001
  • usd 0.1179 1 -9.9999

  • chf 5.0938 1 -0.026

  • aud 3.0265 1 0.0173

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Stradă surpată la Slănic: 20 de persoane...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Autorităţile au dispus evacuarea prevent...

Parteneri