Dinamo, cu trenul spre Sf.Gheorghe
Formația bucureșteană a făcut, vineri, deplasarea spre Sf.Gheorghe cu trenul, în vederea partidei de sâmbătă cu Sepsi OSK, din cea de-a 23-a etapă a Ligii I de fotbal. Antrenorul grupării din Șoseaua „Ștefan cel Mare”, Mircea Rednic, a declarat, joi, în conferința de presă premergătoare meciului, că a ales trenul în detrimentul autocarului din cauza aglomerației de pe Valea Prahovei.
Partida dintre Sepsi Sf.Gheorghe și Dinamo, programată sâmbătă, de la ora 20.00, va fi transmisă, în direct, de Radio Tg.Mureș, pe frecvețele de 102,9 FM și 98,9 FM, dar și online pe www.radiomures.ro
Înaintea acestui joc, Sepsi ocupă cea de-a 5-a poziție în clasament, cu 33 de puncte, iar Dinamo se află pe locul XI, cu 25 de puncte.
Valeriu Voaideș