Discriminare între artiștii pensionari civili și militari
Într-o interpelare adresată Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, senatorul Marius Pașcan a semnalat că pensionarii militari nu beneficiază de o pensie specială, de care beneficiază colegii lor civili.
Pașcan spune că Ministerul Muncii a realizat un amendament de modificare a Codului Fiscal în acest sens:
Eu am solicitat să mi se spună dacă e necesar să vină cu un proiect legislativ, care să modifice Codul Fiscal, în sensul că e nefiresc, ca de pildă, un muzician care, fiind civil, beneficiază de această pensie specială aplicabilă creatorilor, în timp ce un militar muzician nu o primește, pentru că noul Cod fiscal a schimbat lucrurile. Ar trebui să se bucure de aceleași drepturi, nu contează că fac parte din sisteme diferite. Și mi s-a dat din partea ministerului un răspuns că s-a formulat deja, printr-un proiect, un amendament.”
O altă interpelare a senatorului către Ministerul Muncii a determinat această instituție să oblige casele de pensii să nu mai întârzie rezolvarea unor dosare de pensionare cu câte 6-7 luni.
El roagă persoanele aflate în astfel de situații să i se adreseze, precizând că un asemenea dosar de pensionare se poate rezolva în circa o lună.
Astfel, e necesar ca oamenii singuri, cu venituri mici sau bolnavi să nu riște să rămână fără venituri după ce-și încheie cariera.
Valeriu Russu