Doar 3% din pensionarii mureșeni nu ajung în stațiuni balneare
Aceștia restituie biletele fie pentru că s-au îmbolnăvit în ultimul moment, fie pentru că stațiunile în care au primit bilet sunt prea îndepărtate.
Pentru 2020, Casa Județeană de Pensii Mureș are aprobate 19 serii de bilete de tratament, prima fiind săptămâna viitoare, în 10 februarie .
Deocamdată nu se știe câte bilete vor fi repartizate pensionarilor mureșeni, a precizat directorul executiv al Casei Județene de Pensii Mureș, Eugenia Neagoe.
Dacă ne raportăm la cifrele anului anterior, am primit pentru repartizare 4289 de bilete și am distribuit 4142, iar procentul de valorificare este de 97%. A rămas un număr de bilete nevalorificate din cauze obiective, adică pensionarii s-au îmbolnăvit și au trebuit să restituie biletul de tratament. Dar avem și câteva bilete în stațiuni, pe care pensionarii mureșeni le evită, find mai la distanță de Tg. Mureș.
Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a anunțat că va analiza de ce biletele de tratament şi odihnă pentru pensionari nu sunt folosite şi în ce măsură acest lucru este cauzat de un management defectuos sau de procedurile legale.
Potrivit datelor prezentate de ministrul Violeta Alexandru, în 2019 au fost contractate 179.446 bilete de tratament şi odihnă pentru a fi acordate gratuit pensionarilor, dintre care au fost ridicate puțin peste 167.000 .
Valeriu Russu