Doi candidaţi pentru postul de manager al Teatrului „Sică Alexandrescu“ din Brașov

La ora actuală, instituția de cultură este condusă de un director interimar.
Teatrul „Sică Alexandrescu” din Brașov se pregătește din nou de concurs pentru ocuparea funcției vacante de manager, în prezent deținută interimar de actrița Viorica Geantă Chelbea.
Ultimul concurs a fost organizat anul trecut în luna septembrie fiind câștigat de Dan Zarafescu care însă nu a rezistat în poziția de manager decât câteva zile, după care și-a dat demisia, pe fondul protestelor venite din partea unor angajați ai teatrului, care ulterior au fost concediați.
Noua încercare de găsire a unui manager pentru Teatrul „Sică Alexandrescu” se va produce pe 31 martie, ultima zi de înscriere a dosarelor de candidatură, urmând ca până pe 3 aprilie să fie făcută selecția dosarelor. În perioada 10-21 aprilie va avea loc prima etapă a selecţiei dosarelor de management depuse, rezultatele urmând a fi anunţate pe 24 aprilie. Pe 26 aprilie, candidații admiși își vor susține proiectul de management în fața comisie de examinare.
Până la această dată, în concursul pentru ocuparea postului de manager al Teatrului „Sică Alexandrescu” s-au înscris două persoane, însă reprezentanții Primăriei Brașov nu au făcut publice numele acestora.

Vali Blajovan

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -3°C

Vânt: 0 m/s

1°C

Top 30 RTM

  • 1. AMI – Tramvai,

  • 2. DELIA – Sa-mi canti,

  • 3. RITA ORA – New look,

  • 4. 3 SUD EST – Prietenia,

  • 5. VUNK – Deja vu,

  • 6. JO COOPER ft. ASTRID – Sing it with me,

  • 7. PINK – Walk me home,

  • 8. NICOLETA NUCA – Tot mai rar,

  • 9. LADY ANTEBELLUM – Ocean,

  • 10. TRUPA ZERO – In bratele tale,

  • 11. MORANDI – Professional liar,

  • 12. MAROON 5 – Memories,

  • 13. ROXEN – Ce-ti canta dragostea,

  • 14. ONE REPUBLIC – Wanted,

  • 15. WHAT’S UP ft. ANDRA – Tine-te bine,

  • 16. TAYLOR SWIFT – Cornelia Street,

  • 17. ALEXIA ft. DJ PROJECT – Cronic,

  • 18. FLORIAN RUS ft. MIRA – Strazile din Bucuresti,

  • 19. PET SHOP BOYS – Dreamland,

  • 20. MIKA – Dear jealousy,

  • 21. KYGO ft. WHITNEY HOUSTON – Higher love,

  • 22. SPEAK – M-ai lasat sa te las,

  • 23. IRINA RIMES – In palme,

  • 24. THOMAS RHET – Remember you young,

  • 25. DJ PROJECT ft. ANDIA – Retrograd,

  • 26. DUA LIPA – Physical,

  • 27. ALINA EREMIA – Printre cuvinte,

  • 28. SHAWN MENDES ft. CAMILA CABELL – Señorita,

  • 29. LOUIS TOMLINSON – Kill my mind,

  • 30. INNA – Bebe,

Sugereazã piesã
= 4.8735RON-0.0003
  • usd 0.5217 1 0.0024

  • chf 4.5081 1 0.0039

  • aud 3.0148 1 0.0021

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Blog PPI cu Radu Florea: C-așa o vrut Du...

Radu Florea | Citeste articolul

C-așa vrut Domnul E doliu național astăz...

Parteneri
}