Dorin Florea îi cere ministrului Mediului să intervină în cazul Azomureş
Primarul Dorin Florea îi va cere ministrului Mediului să trimită o comisie pentru măsurarea poluării produse de Azomureş în Tg.Mureş.
Dorin Florea a declarat că va trimite o scrisoare ministrului Mediului, Rovana Plumb, prin care o va informa asupra modului în care a fost acordată autorizaţia de mediu la combinatul chimic.
Totodată, primarul îi va cere ministrului să trimită o comisie care să se exprime asupra datelor privind calitatea aerului în municipiul Tg.Mureş.
Primarul Dorin Florea a fost deranjat de informaţiile apărute în presă în ultimele zile, potrivit cărora aerul din Tîrgu-Mureş este de calitate bună.
Directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş, Dănuţ Ştefănescu, a declarat pentru RTM că în această lună s-au înregistrat trei depăşiri ale concentraţiei de amoniac din aer.
Staţiile de măsurare a calităţii aerului din Tîrgu-Mureş nu au depistat depăşiri, a precizat Ştefănescu.
Reprezentanţii combinatului nu au dorit să facă declaraţii pe această temă.
Combinatul Azomureş a fost preluat în acest an de o companie eleveţiană care a anunţat că va face investiţii pentru reducerea poluării .
Raluca Creţ
Sursa: RTM