Două expoziții inedite la Muzeul de Etnografie Braşov

Prima este de păpuși din pănuși, a artistei Valeria Neuvirt, iar cealaltă este o expoziție de jucării croșetate, realizate de Gabriela Bularca.
Muzeul de Etnografie Brașov continuă seria expozițiilor dedicate artei lucrului manual aducând în fața publicului o serie de obiecte realizate din pănuși de porumb, confecționate cu multă pricepere și migală de meșterul Valeria Neuvirt, dar și câteva jucării inedite, aparținând Gabrielei Bularca, specializată în arta lucrului cu croșeta, spune directorul Muzeului de Etnografie din Brașov, Ligia Fulga.
Figurinele împletite din pănuși de porumb ale Valeriei Neuvirt devin personaje autentice care populează o lume, lumea satului de altădată: semănătorul, seceretorul, femeia care frământă pâine, păstorul, târgoveața, tăietorul de lemne sau colindătorii, toate atrăgând privitorul prin naturalețea și căldura pe care o degajă.
Confecționate din fire rezistente de bumbac, lână sau acrilic, într-o paletă coloristică și un design propriu, jucăriile croșetate realizate de Gabriela Bularca ne îndeamnă să ne jucăm cu ele; sunt simple, haioase și inedite, fiecare având un nume, șoricelul Emil, puișorul Franco, gărgărița Ingrid și fiecare vine bine-nțeles însoțit și de o poveste.
Expoziția „Artizani brașoveni Valeria Neuvirt, păpuși din pănuși de porumb și Gabriela Bularca, jucării croșetate”, poate fi vizitată până la sfârșitul lunii aprilie la sediul Muzeului de Etnografie din Brașov, din Bd-dul Eroilor nr. 21 A, de marți până duminică, între orele 9.00-17.00.

Vali Blajovan

Foto: m.moldovenii.md

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00020
  • usd 0.1170 1 -0.0009

  • chf 5.0843 1 -0.0095

  • aud 3.0283 1 0.00180

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Defecţiune temporară la sistemul online ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Sistemul de cumpărare a biletelor de tre...

Parteneri