Două supermașini furate în străinătate au fost găsite la Tîrgu-Mureș

Poliţiştii specializaţi din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, au identificat 2 autoturisme care figurau semnalate ca bunuri urmărite, în bazele de date S.I.N.S. şi INTERPOL.
Autoturismele identificate, care se aflau în posesia a doi mureşeni, erau înmatriculate în alte state şi aveau înlocuite mai multe elemente şi piese purtătoare de serii de identificare.
Cei doi bărbați, unul din Tg. Mureş, iar altul din Corunca, au fost depistați că deţin autoturisme în valoare de aproximativ 50.000 de Euro, respectiv 17.000 de euro, cu numere de înmatriculare de Ungaria.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, Carmen Frandeș.

Autoturismele în cauză au fost verificate în bazele de date, stabilindu-se faptul că ele figurează înmatriculate activ, sub aceleaşi serii de identificare, atât în Ungaria cât şi în Germania, respectiv Italia. Având în vedere cele constate, autoturismele au fost supuse unor verificări amănunţite atât la sediul R.A.R. Mureş, cât şi la reprezentanţa autoturismelor. În urma verificărilor, s-a stabilit că acestea au seria de identificare neconformă şi toate elementele purtătoare de serii de identificare aparţin unor modele asemănătoare de autoturisme, dar cu o altă serie de identificare şi care figurează ca bunuri urmărite în bazele de date S.I.N.S. şi INTERPOL, în urma semnalărilor introduse de autorităţile din Germania, respectiv Italia.”

Cele două autoturisme au fost confiscate pentru clarificarea situaţiei juridice, iar cercetările continuă faţă de cei doi bărbaţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „Tăinuire”.

Raluca Creţ

Foto: IPJ Mureș

12243545_915779215203468_3317756136082069617_n

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9730RON0.00199
  • usd 0.1173 1 0.0004

  • chf 5.0914 1 0.0236

  • aud 2.9924 1 -0.0028

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Dezbatere la Târgu Mureș pentru reducere...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Confederația Națională pentru Antrepreno...

Pasajul de la Cocoşul de Aur din Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Proiectul se află în stadiul studiului d...

Rusia: Atac armat la o sală de concerte ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Diplomaţia rusă a denunţat vineri drept ...

Acţiune amplă de împădurire la Filpişu d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aceasta este organizată de Asociația Eco...

Culturile de pomi fructiferi pot fi afec...

Stan Lucian | Citeste articolul

Șansele sunt destul de mici deoarece scă...

Postul Paștelui a scumpit legumele în pi...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ca în fiecare an, în perioada primăverii...

Terapie mai eficientă împotriva cancerul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul laborator de radioterapie al Spital...

Radio România Tg. Mureș aniversează 66 d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

La început de primăvară ne bucurăm de mă...

Sindicatul Învățământului Preuniversitar...

Stan Lucian | Citeste articolul

Într-o întâlnire a directorilor de școli...

Parteneri