Două persoane au murit şi alte trei au fost rănite uşor, după ce un autoturism nu a acordat prioritate şi a fost lovit în plin, aseară, pe DN1, la ieşirea din Ghimbav spre Codlea, judeţul Braşov, de o altă maşină care circula regulamentar
Traficul în zonă a fost blocat pe un sens timp de două ore.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Rutiere Braşov, Cosmin Giosanu, şoferul unui autoturism care venea dinspre Ghimbav spre Codlea a vrut să vireze la stânga, însă nu s-a asigurat corespunzător, iar maşina pe care o conducea a fost lovită în lateral de un autoturism care circula regulamentar, transmite MEDIAFAX.
La locul accidentului s-a intervenit cu un echipaj de descarcerare, trei echipaje SMURD şi două ambulanţe.
Mediafax