Dragnea speră ca 2019 să fie „anul adevărului”, în care să fie finalizat procesul de destructurare a statului paralel

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat aseară că după 15 ianuarie se va discuta în coaliţie despre data la care va ajunge în Parlament de anul viitor.
Într-o emisiune televizată, el a mai spus că, în această perioadă, la Direcţia Naţională Anticorupţie s-ar produce abuzuri mai mari decât în perioada în care la conducerea instituţiei se afla Laura Codruţa Kövesi.
El a afirmat aseară că sunt foarte mulţi oameni condamnaţi nelegal şi că speră ca 2019 să fie ‘anul adevărului’, în care să fie finalizat procesul de destructurare a statului paralel.
Liviu Dragnea: Eu sper ca 2019 să fie anul adevărului, aşa mi-am pus eu în obiectiv. Sunt mii, cred, sute, habar nu am, că nu ştie nimeni la ora asta., am auzit tot felul de cifre, de oameni condamnaţi nelegal şi, cu toate astea, aţi văzut şi dumneavoastră, am văzut şi eu, presa cu epoleţi şi haştagiştii pe site-uri care ţipă, care ne înjură. Nu mă interesează decât să reuşim să rămânem vii, liberi şi să păstrăm în continuare coaliţia, ca să ducem acest proces până la capăt. Am anunţat de mai multe ori că am speranţe că vom reuşi să destructurăm, să distrugem, să desfacem în bucăţele acest sistem subteran, acest stat paralel, sistem ocult.
În aceeaşi emisiune, liderul PSD a mai declarat că în România companii mari cu cifre de afaceri uriaşe au profituri foarte mici, ceea ce îl face să fie sigur că acestea îşi ascund profitul.
El a spus că vrea ca la începutul anului viitor să existe o situaţie cu cifra de afaceri obţinută în ţara noastră de toate companiile străine, pentru a se putea vedea şi ce impozit pe profit a rămas României

Sursa: RRA

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu Uifalean Cristian

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9695RON-0.0034
  • usd 0.1182 1 0.0009

  • chf 5.1124 1 0.021

  • aud 3.0018 1 0.00939

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Județul Mureș are cel mai mare număr de ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Statisticile publicate de Institutul Naț...

Nu se mai zboară spre Germania de pe Aer...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Începând de ieri și respectiv de astăzi ...

Ministrul Educaţiei spune că drepturile ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Legislația se va modifica, astfel încât ...

Dezbatere la Târgu Mureș pentru reducere...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Confederația Națională pentru Antrepreno...

Pasajul de la Cocoşul de Aur din Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Proiectul se află în stadiul studiului d...

Terapie mai eficientă împotriva cancerul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul laborator de radioterapie al Spital...

Profesorii mureșeni, îngrijorați de educ...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Integrarea copiilor cu cerințe speciale ...

Parteneri