Droguri depistate în cluburile din Brașov
Un licean a fost reținut pentru trafic de droguri în timpul unei razii într-un club din Braşov.
Polițiștii de la combaterea criminalităţii organizate au desfăşurat recent în Brașov o acțiune pentru prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilegal de droguri. În cadrul acestei acțiuni, derulată într-un club din Brașov, polițiștii au identificat mai multe persoane care aveau asupra lor droguri.
Persoanele au fost prezentate procurorului care a dispus începerea urmăririi penale faţă de patru dintre acestea, iar faţă de un elev de liceu s-a dispus măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore.
Poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov anunţă că astfel de razii se vor derula şi în alte cluburi din Braşov, scopul acțiunilor fiind identificarea persoanelor implicate întraficul și consumul de droguri şi descurajarea acestui fenomen.
Raziile antidrog derulate de BCCO prin cluburile brașovene se desfășoară cu sprijinul polițiștilor din cadrul IPJ Brașov sub coordonarea unui procuror din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Braşov.
Vali BLAJOVAN