Dublul campion mondial la paracliclism, Eduard Novak, a fost premiat aseara, la Viena, în cadrul unei gale intitulate „Life goes on”, care celebrează realizările remarcabile ale persoanelor ce au depăşit un incident dramatic sau o situaţie dificilă din viaţa lor
Potrivit unui comunicat remis de clubul Tuşnad Cycling Team, la care este legitimat sportivul, Gala s-a desfăşurat la Palatul Hofburg din Viena, unde au fost prezente numeroase personalităţi din lumea politicului, afacerilor şi sportului. Premiul lui Eduard Novak a fost înmânat de Michael Hatchieff, medaliat la Jocurile Olimpice şi Mondiale la patinaj viteza şi campionul olimpic la bob al Austriei. Sportivul roman a declarat, după eveniment, că este mândru de premiul primit şi de faptul că munca sa este recunoscută. El este de părere că ceea ce face este un exemplu de ambiţie şi devotament pentru cei din jurul lui. Eduard Novak a anunţat, recent, că doreşte să câştige două medalii de aur la Paralimpiada de la Londra şi vrea să scrie istorie în sportul românesc.
Ioana Dima