Efective sporite la Tg.Mureş de Ziua Naţională

Sute de poliţişti şi jandarmi vor asigura ordinea în întreg judeţul, dar vor participa şi la parada militară organizată de autorităţi.
Poliţia Mureşeană participă pentru prima dată la defilarea de 1 Decembrie. În plus, în centrul municipiului va amplasa un stand unde va prezenta armamentul din dotare, un aparat radar, iar cei mici se vor putea amprenta, spune purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, Andreea Pop.

Şi Jandarmeria Mureş va avea o zi plină de evenimente, nu doar pentru că va asigura ordinea şi liniştea publică în tot judeţul, dar şi pentru că va participa la defilare. În premieră, jandarmii vor prezenta şi o retragere cu torţe, a precizat ofiţerul de relaţii publice al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Mureş, Daniel Manea

Pompierii vor lua şi ei parte la festivităţile care marchează Ziua Naţională a României, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţi de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş, Mihai Gagyi.

Străzile adiacente centrului municipiului vor fi închise deja de sâmbătă seara a atras atenţia directorul executiv al Poliţiei Locale Tîrgu-Mureş, Valentin Bretfelean.

Vor fi închise, în afară de Piaţa Victoriei şi Piaţa Trandafirilor, străzile: Bartok Bela, Enescu, Primăriei şi Artei.
La Tîrgu-Mureş seara de 1 Decembrie aduce recitalurile susţinute de Ciprian Istrate, Dinu Iancu Sălăjanu şi Dumitru Fărcaş, concertul Holograf şi un foc de artificii.

Nelly Blajut 

 

Sursa: stirileprotv.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00090
  • usd 0.1177 1 -0.0005

  • chf 5.1291 1 -0.0009

  • aud 3.0043 1 0.00140

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

O nouă acțiune „Împreună curățăm” a Radi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Începând din anul 2017, Radio România Tg...

Trei cabinete medicale noi și o ambulanț...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este rezultatul unui proiect din fonduri...

„Fără bariere – TOT adevărul despre drog...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egal...

Fonduri suplimentare pentru dezvoltarea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii judeţeni au aprobat într-o ş...

UPDATE: A fost solicitat sprijin aerian ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un nou incendiu de pădure a izbucnit, ie...

Sistemul de returnare a garanţiei funcţi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De la punerea în funcţiune a sistemului,...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Persoanele neasigurate vor avea gratuita...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Prezent la o întâlnire cu reprezentanții...

Staţie de biogaz pentru producerea de en...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aceasta este prima stație din România de...

Apel pentru artiştii locali la Festivalu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Cercetaşii României Târgu Mureş organize...

Două trenuri vor fi anulate la Tg. Mureș...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Din week-endul următor, un tren și o per...

Parteneri