Elevii harghiteni învață să prețuiască mediul înconjurător

O campanie de conştientizare în rândul elevilor din Harghita a început ieri la Şcoala Gimnazială „József Attila” din Miercurea-Ciuc. Aceasta vizează cristalizarea conceptelor de protecţia mediului, de resurse limitate de mediu, sortare, colectare selectivă, reciclare şi compost.
Lecţia „Viitor promiţător” este organizată în cadrul proiectului Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Harghita, care a fost implementat de Consiliul Judeţean Harghita. În cadrul acestui program participă opt licee şi douăzeci de şcoli generale din judeţ.
Cu aceeași ocazie a fost lansat şi un concurs destinat elevilor şcolilor participante în program, în care elevii trebuie să adune cât mai multe PET-uri presate, în decurs de o săptămână. Şcoala şi liceul care vor aduna cele mai multe sticle sunt calificate în etapa a doua a concursului, unde clasele din aceste instituţii vor pregăti câte un instrument muzical folosind deşeuri colectate selectiv. Aceste machete vor fi expuse în holul Consiliului Judeţean Harghita, iar un juriu va selecta cea mai inventivă creaţie. Premiul, ce va putea fi câştigat de o clasă de la gimnaziu şi una de la liceu, va consta într-o excursie la staţia de sortare şi compostare de la Remetea.
Proiectul de educație ecologică are o valoare de 203 milioane de lei şi este finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Mediu.

Foto: alba24.ro

Sursa: Informația Harghitei

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Vânt: 1 m/s

-15°C

Vânt: 2 m/s

-3°C

Top 30 RTM

  • 1. LADY GAGA ft. BRADLEY COOPER – Shallow,

  • 2. ANA MUNTEANU – Unde te duci?,

  • 3. JONAS BLUE ft. LIAM PAYNE and LENNON – Polaroid,

  • 4. ANNE-MARIE ft.JAMES ARTHUR – Rewrite the stars,

  • 5. ANDREEA BALAN ft. EDWARD SANDA – Pe drum,

  • 6. PROCONSUL ft. UDDI – Visele care nu dorm,

  • 7. ANDREEA BOCELLI ft. MATTEO BOCELLI – Fall on me,

  • 8. THE CHAINSMOKERS ft.KELSEA BALLERINI – This feeling,

  • 9. TRUPA ZERO ft. EVELYN – Pentru totdeauna,

  • 10. HORIA BRENCIU – Sunt cine vreau sa fiu,

  • 11. JP COOPER ft. MALI-KOA – All this love,

  • 12. ELENA – Un gram de suflet,

  • 13. NICK JONAS ft.ROBIN SCHULZ – Right now,

  • 14. KDDK ft.ARILENA ARA – Last train to Paris,

  • 15. MANUEL RIVA ft. ALEXANDRA STAN – Miami,

  • 16. IRINA RIMES – Nu stii tu sa fi barbat,

  • 17. LORA – Pleaca,

  • 18. SORE – O sa te uit,

  • 19. ARIANA GRANDE – Breathin,

  • 20. BRIANA – Lost in Istambul,

  • 21. SHAKIRA – Nada,

  • 22. VANOTEK – Love is gone,

  • 23. BAZZI ft.CABELLO – Beautiful,

  • 24. RITA ORA – Let you love me,

  • 25. LIDIA BUBLE – Tu,

  • 26. DAVID GUETTA ft. ANNE-MARIE – Don’t leave me alone,

  • 27. DODDY ft. LORA – Dor sa te ador,

  • 28. NICO – Oare cine?,

  • 29. SMILEY ft. DORIAN – Aprinde scanteia,

  • 30. TAKE THAT – Out of our heads,

Sugereazã piesã
= 4.7785RON0.0021
  • usd 0.7473 1 0.001

  • chf 4.3582 1 0.002

  • aud 2.9491 1 0.0074

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Blog PPI cu Radu Florea: C-așa o vrut Du...

Radu Florea | Citeste articolul

C-așa vrut Domnul E doliu național astăz...

Parteneri
}