Elevii mureșeni se întorc luni la cursuri

Potrivit ordinului de ministru din data de 23 ianuarie, cursurile au fost suspendate astăzi în toată țara, la recomandarea Ministerului Sănătății, din cauza numeroaselor cazuri de îmbolnăviri și gripă din toată țara.
Dacă nu vor fi făcute alte adrese din partea Ministerului de Resort, elevii se vor întoarce de luni la clase.
Orele de astăzi trebuie însă recuperate, iar cazurile de îmbolnăviri la elevi trebuie imediat raportate, a precizat pentru Radio Tîrgu-Mureș inspectorul școlar general, prof Ioan Macarie:

Fac rugămintea la adresa cadrelor didactice ca materia să fie parcursă până la sfârșitul semestrului, respectiv a anului școlar. De asemenea, le transmit tuturor managerilor de unitate școlară să facă toate eforturile ca, împreună cu medicul de cabinet școlar, să identifice simptomele care pot să ducă la apariția de gripă și să ne raporteze în fiecare zi, sub semnătură și cu parafa medicului, dacă apar cazuri de gripă. Luni vor începe cursurile normal și să sperăm că nu vom mai avea probleme să suspendăm orele.

Până la această dată au fost confirmate, la nivel național, 35 de decese cauzate de gripă, dintre care 2 în județul Mureș.
Ultimul deces a fost confirmat astăzi la un bărbat de 40 de ani care mai avea și alte boli asociate și nu era vaccinat antigripal.
În județul Mureș au fost vaccinate gratuit împotriva gripei peste 21.000 de persoane în acest sezon rece.

Cristina Bulbescu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC – MUZICĂ DE POVESTE cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9730RON0.00199
  • usd 0.1173 1 0.0004

  • chf 5.0914 1 0.0236

  • aud 2.9952 1 -0.0070

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Dezbatere la Târgu Mureș pentru reducere...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Confederația Națională pentru Antrepreno...

Pasajul de la Cocoşul de Aur din Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Proiectul se află în stadiul studiului d...

Rusia: Atac armat la o sală de concerte ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Diplomaţia rusă a denunţat vineri drept ...

Acţiune amplă de împădurire la Filpişu d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aceasta este organizată de Asociația Eco...

Culturile de pomi fructiferi pot fi afec...

Stan Lucian | Citeste articolul

Șansele sunt destul de mici deoarece scă...

Postul Paștelui a scumpit legumele în pi...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ca în fiecare an, în perioada primăverii...

Terapie mai eficientă împotriva cancerul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul laborator de radioterapie al Spital...

Radio România Tg. Mureș aniversează 66 d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

La început de primăvară ne bucurăm de mă...

Lucrările la Spitalul Universitar al UMF...

Stan Lucian | Citeste articolul

Este ceea ce susţine rectorul UMFST Târg...

Parteneri