Elevii târgumureșeni vor un oraș mai curat

În acest scop, un grup format din șase elevi a demarat, pentru al doilea an consecutiv, proiectul „Recycling Squad”, prin care iubitorii mediului înconjurător sunt invitați mâine să strângă gunoaiele.
Ei au împărțit Tîrgu-Mureșul în patru zone, ne-a explicat Bianca Jîrcan, elevă la Gimnaziul ”Mihai Viteazul”.
Voluntarii se vor întâlni la ora 11.00 la sediul Școlii de valori, aflată lîngă Colegiul Unirea:

Mâine va avea loc a doua ediție ”Recycling Squad” la care vor paticipa aproximativ 40 de voluntari, împărțiți pe patru zone din oraș: Spitalului Județean, zona ștrandului ”1 mai”, zona Dâmbul Pietros și zona Tudor. Voluntarii vor strânge gunoaiele din zonele respective, vor primi saci, mănuși și se va ecologiza fiecare zonă. Evenimentul va avea loc de la ora 11.00 până la ora 5 după-amiază. Ne vom întâlni la ora 11.00 la sediul Școlii de Valori și vom porni spre zonele respective de la ora 12.00.”

Bianca Jîrcan a explicat că proiectul „Recycling Squad” a început în vara anului anul trecut, când organizația Școala de valori a organizat, în comuna Șăulia, tabăra ”Grow sunmer camp”.
Liceenii au fost provocați să conceapă și să organizeze evenimente cu impact pozitiv în comunitățile locale din care provin, una din inițiative fiind curățarea și ecologizarea Tîrgu-Mureșului.

Valeriu Russu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9758RON-0.0006
  • usd 0.1174 1 0.00020

  • chf 5.1247 1 -0.0157

  • aud 3.0068 1 0.00859

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Două trenuri vor fi anulate la Tg. Mureș...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Din week-endul următor, un tren și o per...

O nouă acțiune „Împreună curățăm” a Radi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Începând din anul 2017, Radio România Tg...

Trei cabinete medicale noi și o ambulanț...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este rezultatul unui proiect din fonduri...

„Fără bariere – TOT adevărul despre drog...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egal...

Fonduri suplimentare pentru dezvoltarea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii judeţeni au aprobat într-o ş...

UPDATE: A fost solicitat sprijin aerian ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un nou incendiu de pădure a izbucnit, ie...

Sistemul de returnare a garanţiei funcţi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De la punerea în funcţiune a sistemului,...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Persoanele neasigurate vor avea gratuita...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Prezent la o întâlnire cu reprezentanții...

Staţie de biogaz pentru producerea de en...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aceasta este prima stație din România de...

Apel pentru artiştii locali la Festivalu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Cercetaşii României Târgu Mureş organize...

Târgul Cetății se deschide, la acest sfâ...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Prima ediție a evenimentului din acest a...

Parteneri