Eminescu nu a murit de sifilis

Teoria aceasta, prezentată oficial ani de zile, nu mai rezistă analizelor specialiștilor din prezent. Diagnosticele au trecut de la sifilis la alcoolism, demenţă, sindrom bipolar, ultimul verdict medical arătând că a murit otrăvit cu mercur.
Astăzi, cu prilejul Zilei Culturii naționale, bibliotecara Alina Borz a arătat că cea mai probabilă cauză a morții lui Eminescu este de fapt un caz de malpraxis:

S-a ajuns la concluzia că Eminescu nu a fost bolnav și nu a murit de sifilis. Deși nu trebuia, se pare că el a fost tratat cu mercur. El avea o tulburare bipolară, a fost închis în sanatoriul ”Caritatea” al medicului Șuțu, iar cercetătorii cred că din alte motive, nu din cele ale bolii. Dar, totuși ei au descoperit că suferea de anumite boli mintale nu foarte grave însă agravate de alcoolism și de faptul că fuma foarte mult. În ultima parte a vieții, el a înființat societatea ”Carpații” care lupta pentru aderarea Ardealului la Regat, și se pare că acest lucru a deranjat puterile din jur. Și primul ministru de atunci, Petre Carp, i-a spus lui Maiorescu: ”Scăpați-mă de Eminescu” sau ”Mai opriți-l pe Eminescu”!”

Cei care au studiat cauzele decesului marelui poet au ținut cont de opiniile specialiștilor, precum a profesorului Irinel Popescu, apărute în lucrarea lui Nicolae Constantinescu, ”Bolile lui Eminescu, adevăr şi mistificare”. În document se menționează că la simptomele psihozei maniaco-depresive s-au adăugat cele provocate de administrarea clorurii de mercur, probabila cauză a stopului cardiac, care a și provocat moartea.

Documentele vremii mai consemnează că după moartea din 15 iunie 1889, a doua zi medicii Şuţu şi Petrescu fac formele legale şi pregătesc un raport oficial, din care nu reiese clar cauza morţii poetului. În raport se semnalează doar simptomele unei tulburări psihice, nu şi fizice, iar, la autopsia de la laboratorul Babeş, creierul nu a putut fi studiat, fiind uitat, se spune, de o asistentă pe o fereastră deschisă, unde s-a descompus rapid.

Valeriu Russu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON9.99999
  • usd 0.1172 1 -0.0005

  • chf 5.1404 1 0.01129

  • aud 2.9982 1 -0.0061

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Două trenuri vor fi anulate la Tg. Mureș...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Din week-endul următor, un tren și o per...

O nouă acțiune „Împreună curățăm” a Radi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Începând din anul 2017, Radio România Tg...

Trei cabinete medicale noi și o ambulanț...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este rezultatul unui proiect din fonduri...

„Fără bariere – TOT adevărul despre drog...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egal...

Fonduri suplimentare pentru dezvoltarea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii judeţeni au aprobat într-o ş...

UPDATE: A fost solicitat sprijin aerian ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un nou incendiu de pădure a izbucnit, ie...

Sistemul de returnare a garanţiei funcţi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De la punerea în funcţiune a sistemului,...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Persoanele neasigurate vor avea gratuita...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Prezent la o întâlnire cu reprezentanții...

Staţie de biogaz pentru producerea de en...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aceasta este prima stație din România de...

Apel pentru artiştii locali la Festivalu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Cercetaşii României Târgu Mureş organize...

Înscrierea la Concursul Naţional de Titu...

Stan Lucian | Citeste articolul

Luna viitoare va avea loc înscrierea la ...

Parteneri