Euro 2019 de fotbal tineret
România a învins Anglia cu 4-2, într-un meci din grupa C a Campionatului European de fotbal pentru tineret din Italia și San Marino. Partida a s-a desfășurat vineri, 21 iunie, pe stadionul „Dino Manuzzi” din Cesena, golurile tricolorilor fiind marcate de George Pușcaș, Ianis Hagi și Florinel Coman (de două ori).
Celălalt joc din grupă a avut loc pe stadionul „Serravalle” din San Marino, unde Franța a întrecut Croația cu 1-0 (FOTO).
În clasament conduce România (cu 6 puncte), urmată de Franța (6 puncte), Anglia (fără niciun punct) și Croația (fără niciun punct). Tricolorii, antrenați de Mirel Rădoi, sunt cu un pas în semifinalele Campionatului European.
Turneul final se desfășoară în intervalul 16-30 iunie și este alcătuit din trei grupe a câte patru echipe. Câștigătoarele grupelor și cea mai bună ocupantă a locului secund se vor califica în semifinale.
Ultimele meciuri din grupa C sunt programate luni, 24 iunie: Franța – România (de la ora 22:00, pe stadionul „Dino Manuzzi” din Cesena) și Croația – Anglia (de la ora 22:00, pe stadionul „Serravalle” din San Marino).
Sâmbătă, 22 iunie, începând cu ora 22:00, se vor disputa ultimele întâlniri din grupa A: Spania – Polonia (la Bologna) și Belgia – Italia (la Reggio Emilia).
În clasament conduce Polonia (cu 6 puncte), urmată de Italia (cu 3 puncte), Spania (cu 3 puncte) și Belgia (fără niciun punct).
Duminică, 23 iunie, de la ora 22:00, vor avea loc ultimele jocuri din grupa B: Danemarca – Serbia (la Trieste) și Austria – Germania (la Udine). Lideră este Germania (cu 6 puncte), urmată de Danemarca (3 puncte), Austria (cu 3 puncte) și Serbia (fără niciun punct).
Joi, 27 iunie, sunt programate semifinalele: 1A – 2B/2C/1C (începând cu ora 19:00) și 1 B – 2A/1C (de la ora 21:45).
Sâmbătă, 30 iunie, de la ora 21:45, pe „Stadio Friuli” din Udine, va avea loc finala, între câștigătoarele semifinalelor.
Septimiu Cioloboc