Europenele de Triatlon Multisport, la Tg.-Mureș
România va găzdui anul viitor, în premieră, Campionatele Europene de Triatlon Multisport, la Tg.-Mureș, după cum a anunțat Federația Română de Triatlon, prin vocea președintelui, Klosz Péter.
Cele șase disciplinele care își vor desemna campionii europeni în 2019 sunt: Duatlon (sprint și standard), Aquathlon (înot și alergare), Cross Triatlon (înot, mountain-bike și alergare), Cross Duatlon (alergare și mountain-bike), Middle Distance Triathlon (jumătate din distanța IronMan) și Aquabike (înot și ciclism).
La startul campionatelor sunt așteptați circa 3.000 de sportivi din 30 de țări, Primăria Tg.-Mureș fiind principalul partener al evenimentului.
Găzduirea Campionatele Europene de Triatlon Multisport de către România vine după succesul Campionatelor Mondiale de Winter Triathlon din 2018, de la Cheile Grădiștei.
Fondată abia în 2013, Federația Română de Triatlon a organizat deja, în țara nostră, cinci cupe europene, două campionate balcanice, trei campionate europene și un campionat mondial, primind – la gala anuală de la Moscova – distincția de „Cea mai bună federație în curs de dezvoltare” din partea Federației Europene de Triatlon (ETU).
Septimiu CIOLOBOC