Examen de foc pentru handbalistele de la Pegasus Tg.-Mureș

În intervalul 30-31 martie se va desfășura, la Miercurea Ciuc, Turneul Eurozonal al Campionatului Național de handbal rezervat junioarelor IV, fete născute după anul 2006, din zona geografica RO 7, care include echipe din județele Alba, Sibiu, Brașov, Harghita, Covasna și Mureș.

La competiție vor lua parte cele mai bune 15 echipe, junioarele de la ACS Pegasus Tg.-Mureș pornind din postura de campioane ale județului Mureș, cu reale speranțe de calificare la Turneul Semifinal, programat în luna mai într-o locație deocamdată necunoscută. Junioarele mureșene vor face parte din singura grupă de trei echipe (grupa B), întrecerea fiind structurată pe patru grupe a câte patru echipe.

Din cauza cheltuielilor foarte mari pe care cluburile trebuie să le suporte pentru a participa la competiții, CSS Sibiu a anunțat că renunță la participare – după cum transmite într-un comunicat de presă profesorul Sebastian Haidu, președintele ACS Pegasus Tg.-Mureș. Prin urmare, adversarele din grupa B, în care a fost repartizată echipa Pegasus, vor fi CS Zetea și Transilvania Brașov.

La Turneul Semifinal se vor califica doar patru formații din cele 15 prezente.

Lotul Pegasus, care va lupta să realizeze această performanță este următorul : Tania Simon, Teodora Damian, Márton Evelyn, Babos Noémi, Sonia Bendriș, Nicoleta Crișan, Gianina Sărmășan, Carla Pop, Daria Cerghezan, Sarah El Sawy, Mara Dolha, Maria Borz și mezina Anna Albu – mai precizează domnul Sebastian Haidu.

Septimiu Cioloboc

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00020
  • usd 0.1170 1 -0.0009

  • chf 5.0843 1 -0.0095

  • aud 3.0283 1 0.00180

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Ediție de sărbătoare a Târgului Cetății,...

Stan Lucian | Citeste articolul

Prima ediție din acest an a Târgului Cet...

Parteneri