EXCLUSIVITATE! Problemele birocratice lasă un cartier de case din Corunca fără rețele de apă și canal

În ultimii ani, construcția de case în zonele periurbane ale municipiului Tîrgu-Mureș a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă. Sute de târgumureșeni și-au cumpărat ori și-au construit case în localitățile adiacente, avantajați fiind de prețurile mai mici și de obținerea mai rapidă a autorizațiilor.
Investitorii imobiliari au profitat imediat și au investit în terenuri sau construcția de case. Ei au promis cumpărătorilor de bună credință că în scurt timp vor avea și utilități.
Nu la fel s-a întâmplat și pentru proprietarii de imobile de pe strada Pădurii din Corunca. Zona curată, frumoasă și liniștită de la liziera pădurii a devenit o sursă de infecție după ce casele au început să se înmulțească, fără a avea însă un sistem corespunzător de canalizare.
Deși se numesc ”fose ecologice”, conținutul acestora ajunge în șanț și în curtea vecinilor, poluând pânza freatică din toată zona.
Oamenii au sesizat autoritățile și au întocmit, pe cont propriu, un proiect de extindere a rețelei de apă și canal, pe care l-au donat primăriei. Chiar și așa, problema nu s-a rezolvat, spune Adriana Moldovan, rezident pe strada Pădurii din Corunca:

Lipsa rețelei de apă și canal mai face să vedem, câte o dată, și ce fel de oameni suntem. (Unii proprietari) au câte o fosă mică pe care o numesc ecologică pentru că pur și simplu li se decantează mizeriile și preaplinul îl aruncă în peisaj. Dar preaplinul acela e un amestec de fecale, cu mizerii de bucătărie și asta e de la o curte spre alta din vreo 15 fose. Deci, vă dați seama toată apa asta când curge la vale cum îmbibă terenul și ce fel de apă potabilă poate să fie în fântânile din aval.”

Primăria Corunca avea în plan încă de anul trecut introducerea rețelelor de canalizare și apă potabilă în acea zonă, dar s-au lovit de o problemă juridică. O parte din drumul de acces aparține de Primăria Tîrgu-Mureș, spune edilul comunei, Takacs Szabolcs:

Un cartier nou s-a dezvoltat pe strada Pădurii, sub această denumire, unde, în momentul de față, nu există apă și canalizare din cauză că drumul care străbate până la casele respective aparține de Tîrgu-Mureș. Asta am constatat numai după ce am făcut măsurătorile topografice. Soluția ar fi ca să facem un schimb de teren cu Tîrgu-Mureșul pentru zona respectivă. Am și demarat procedurile, am făcut măsurătorile, am bornat și acum urmează să convocăm o comisie.”

Comisia trebuie convocată însă prin ordin de prefect. Solicitările au fost trimise instituțiilor responsabile la finele săptămânii trecute, a declarat pentru Radio Tîrgu-Mureș prefectul județului Mureș, Lucian Goga:

Am făcut adrese către Primăria Comunei Corunca, Primăria Municipiului Tîrgu-Mureș, Consiliul Județean Mureș și Direcția Silvică Mureș cu rugămintea de a-și nominaliza reprezentanții în această comisie. După ce avem nominalizați acești reprezentanți urmează ca, prin ordin de prefect, să fie stabilită comisia și data la care comisia se va deplasa în teren. Nu prevede legea un termen la care aceste instituții trebuie să ne răspundă dar o să am în vedere ca aceste instituții să-și nominalizeze cât mai repede posibil reprezentanții în comisie. Voi monitoriza subiectul pentru că sunt numeroase reclamații din comuna Corunca.”

Rezolvarea acestei probleme depinde acum de bunăvoința reprezentanților Primăriei Tîrgu-Mureș, dacă vor accepta sau nu schimbul de teren propus de edilii din Corunca. Abia după soluționarea juridică a drumului vor putea fi demarate procedurile de licitație și pot începe lucrările pentru introducerea apei și a canalizării în zonă.

Cristina Bulbescu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PE CĂRAREA DORULUI cu MARIA BUTILA

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00020
  • usd 0.1170 1 -0.0009

  • chf 5.0843 1 -0.0095

  • aud 3.0283 1 0.00180

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

În Harghita, PSD şi-a depus lista de can...

Stan Lucian | Citeste articolul

Partidul Social Democrat (PSD) şi-a depu...

Parteneri